Anatomie, Alina Covaci

 

Autor si narator: Alina Covaci

Productia audio si video: Midnight Records Norway

Textul il puteti vizualiza mai jos:

Te iubesc, Je t’aime, I love you etc, în toate limbile pe care le-aș putea cunoaște, dacă partea stângă a creierului mi-ar emite vreun semnal logic.

Merg cu dreapta sentimentală, fantezistă și I-logică: în toate felurile adânci de sentiment, Eu pe tine: Te.

Și pentru că mintea-mi corelează ilogic fantezii sentimentale: m-am despielițat de tine. De pielea ce-mi era diavolească. Ce îmi erai diavolească.

Te-am mai lăsat puțin prin mușchi, prin măduva oaselor și prin pielea capului.

Când mă scarpin, te răscolesc și mi te împrăștii prin tot scalpul. Ești atât de pregnant uneori, că-mi crești șuvițe platinate. Când ești binevoitor. De la rădăcini, platinate. Că ai momente în care te înșiri înspre vârfuri, îngălbenindu-te, apoi înroșindu-te dizgrațios, inestetic și demodat.

Când se schimbă vremea, te simt prin articulații. Mi le străpungi în junghiuri geriatrice, în ritm de bossanova, iar eu dansez primind durerea cu plăcere. Până îmi scapătă șoldurile de atâta frenezie.

Și mă așez într-o odihnă, legându-mă la cap cu centură de castitate, îngrămădindu-mi părul urât colorat la încuietoarea ei.

În dimineața de după jogging-ul imaginar de seară, te simt prin mușchi, furnicându-mă de-a-lungul lor și-ntr-un final abandonându-mă într-o febră [A]musculară.

Da, te-am mai lăsat puțin prin mușchi, prin măduva oaselor și prin pielea capului. Pedeapsă că nu m-ai iubit.

Te-am epilat de pe mine cu briciul ruginit al lu’ bunicu’ (de aia am renunțat la piele, că m-am infectat). Oricum, ce mare scofală de piele era?! Caucazian-alb-roziu. Sensibilă la soare.

M-am întins în Green Park, pe iarba umedă, uitându-mă la veverițele alea jucăușe, cu nume de Chip și Dale sau cum le-ai fi zis și tu, dacă le-ai fi zis în vreun fel. Le-am simțit jovialitatea în plex și ți-am dat drumul să te scurgi prin pământul jilav. Prin toți nervii să te picuri. Să te bucuri paralitic, înfoindu-ți viril coada alături de jucăușele veverițe.

M-am târât la poale de copac și aștept, ca o reptilă, să-mi îmbrac noua piele. De altă culoare și alt sens.

Fără de tine.

Aștept să-mi crească cioturi de aripi pe pielea nouă, să-mi crească un creier fără emisfere, un trup fără oase și mușchi.

N-aștept să ard și să renasc ca Pheonix.

Aștept să pleci de bună voie sau să te împrăștii mai mult, să-mi crești înapoi în piele și-n păr sau să te pierzi în pământul jilav, printre firele ude de iarbă din Green Park. Aștept să mori, să trăiești sau să învii în ritm de bossanova prin măduva oaselor ce nu-mi vor mai fi și să te transplantezi frenetic, cu tot cu șolduri, de-o parte și de alta a capului meu, acolo unde mi-am pus centura de castitate.

Nu în mușchi. Nu în oase. Nu în măduvă. Nu în pielea capului.

Aștept.

*îmi abandonez cu bună știință tot ce e biomecanic în mine, dar inconștient [știu] risc și-mi păstrez sistemul circulator.*