În ziua de Paști, Elena Farago, poezie pentru copii


În ziua de Paști, de Elena Farago, lectura Maia Martin, textul integral


În ziua de Paști, de Elena Farago

Toţi copiii azi se îmbracă
Cu ce au ei mai frumos
Şi părinţii lor le cântă
Învierea lui Christos.

Şi la masă ciocnesc astăzi
Toţi copiii cei cuminţi,
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici
Căci ei ştiu că lui Christos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci şi ouă roşii
La copiii care n-au.




În ziua de Paști, Elena Farago, poezie pentru copii, primele doua strofe
lectura Maia Martin

Playlist lecturi Maia Martin

Playlist cu toate videoclipurile de pe canalul Maia Martin

 


PLAYLIST AUDIO

PLAYLIST VIDEO
LECTURI 





PLAYLIST VIDEO
LECTURI PENTRU COPII










Noapte fermecată, de Lidia Batali, lectura Maia Martin

 

Noapte fermecată, de Lidia Batali, lectura Maia Martin


Noapte fermecată

 

Oac, oac, oac, ce gălăgie!

Fac broscuţele în baltă.

Luna plină, argintie,

Peste culmi, acum, se-arată.

 

Greieraşul, în poiană,

Cântă vesel cu chitara,

Nu îi pasă că la iarnă

Va avea goală cămara.

 

Păsărelele se-adună

Pe la cuiburi, toate, toate;

O regina-nopţii, jună,

Scutură parfum în noapte.

 

Frunza în copaci foşneşte

Şi Moş Ene stă să vină.

Bunicuţul povesteşte,

Noaptea e de farmec plină!

 

Pădurea fermecată, de Lidia Batali, lectura Maia Martin

 Pădurea fermecată, de Lidia Batali, lectura Maia Martin


PĂDUREA FERMECATĂ


de Lidia Batali

(Vânzătoarea de comori)


Aricioaica, prin pădure,

Plimbă-aricii prin bureţi,

Moş Martin adună mure

Pentru el şi ursuleţi.


Iepuraşul ierburi roade

Tremurând ca frunza-n vânt,

Cârtiţa cea neagră şade

Sub movila de pământ.


Un bursuc cu dungi pe spate

E cu patru pui pe drum,

Veveriţa-alune coapte

Cară-n scorbură acum.


O broscuţă se avântă

Dar se-mpiedică-n urzici,

Şi-o privighetoare cântă

În concert cu pitulici.


Coarnele-i lucesc în soare

Unui mândru căprior,

Parc-ar fi căluţ de mare.

Sus, pe cer, pluteşte-un nor.


Melcul în spinare duce

Casă mare, bucuros.

O omidă vrea să urce

În stejarul cel umbros!


Sub o frunză de ferigă

Greieraşul stă întins.

Doi cocoşi de munte strigă

Şi în luptă s-au încins.


Trei furnici cară în spate

Sacul cu merinde plin,

O ciocănitoare bate

"Toc, toc, toc" într-un arin.


Ce pădure fermecată!

Câţi prieteni întâlneşti!

De aceea, încântată,

Te invit să-i ocroteşti!

Lupul și bătrâna – fabulă de Lev Tolstoi | Lectură audio și text

  „Lupul și bătrâna” este una dintre fabulele scurte ale lui Lev Tolstoi , în care o întâmplare aparent simplă ascunde o reflecție profundă...