În vizită la Muzeul Ţăranului Român

Săptămâna trecută am fost la Muzeul Ţăranului Român cu intenţia de a vizita o expoziţie periodică, "Construcţii norvegiene". Din păcate am ajuns prea târziu, sala era închisă şi se pregătea o expoziţie viitoare. Am profitat de ocazie să vizitez muzeul. Fusesem la mai multe târguri găzduite în curtea din spate şi în alte pavilioane ale muzeului, dar muzeul propriu-zis nu apucasem să-l vizitez. Nici eu, nici soţul meu, cu care pornisem în această mică incursiune .
Clădirea* este impresionantă. Construită în stil neoromânesc, o admirasem de mai multe ori şi o admiram şi acum. Cărămida şi faţada cu arcade îi conferă un aer cald şi primitor. La ieşire am fost uimită de faptul că ferestrele de la parter sunt acoperite cu placaj sau pânză albă, alterând aspectul faţadei. Ne sfătuim şi ne gândim că poate lumina zilei dăunează exponatelor.

 Muzeul Ţăranului Român, clădire (unghiul din care am intrat)

sursa foto: daciajurnal.ro

Am intrat . O uşă mare, acoperită cu elemente din fier forjat. Imediat vedem afişe ale altor expoziţii găzduite aici. Atmosfera este plăcută. Îmi spun în gând că aici avem multe de văzut. Doamna de la recepţie a fost amabilă.
Menţionez că atunci când am ajuns la muzeu, a fost extrem de greu să găsim un loc de parcare. Eterna problemă a oraşelor mari. După câteva ocoluri, am reuşit să găsim un loc lângă intrare. Coborând prima din maşină pentru a evita înmuierea nedorită a picioarelor mele într-o uriaşă baltă, am fost întâmpinată de un domn de la pază cu întrebarea dacă mergem la muzeu. Acesta ne-a oferit şi primele informaţii. Expoziţia pe care o căutăm ar trebui să aibe intrarea pe latura dreaptă, dar el vede uşa închisă, aşa că mai bine mergem înăuntru să întrebăm.

 Muzeul Ţăranului Român, holul de la intrare

Acum, fiind înăuntru, aflăm de la o altă angajată, care la întrebarea recepţionerei, îi răspunde: "Dacă marţi începe o altă expoziţie, înseamnă ca cea veche s-a închis". Eram într-o zi miercuri.  Probabil durează mai mult, mai ales dacă va fi o expoziţie mare.
Hotărâm să vizităm muzeul**. Eu fiind membră a Uniunii Artiştilor Plastici beneficiez de gratuitate, îmi spune doamna. Pentru Cătălin iau un bilet de 6 lei. Preţul este rezonabil.

Suntem informaţi că putem vizita sălile aflate în dreapta şi stânga holului central, apoi alte săli situate la etaj şi o sală la subsol.

Am intrat in prima sala din dreapta intrarii, sala "Crucea - Pomul vieţii".
Am fost impresionată de primele cruci sculptate în lemn şi apoi pictate. În general, îmi plac foarte mult obiectele de lemn sculptate de ţărani: cruci, linguri, fuioare, bârne, cofe şi multe altele.

sala "Crucea-Pomul vieţii", primele cruci

  sala "Crucea-Pomul vieţii"

 

 sala "Crucea-Pomul vieţii", Pomul vieţii

   sala "Crucea-Pomul vieţii"

Impresia a fost de sărăcie. Nu a exponatelor, extrem de frumoase, ci a felului în care acestea sunt prezentate. Se dorea a fi prezentate în genul hand-made: etichete scrise de mână, cataloage pe cartoane duplex cu poze lipite şi multe altele. Ideea era excelentă, realizarea lasă însă de dorit. Mi se strângea inima gândindu-mă că nu sunt ei de vină, ci faptul ca nu se alocă bani pentru cultură.
Multe etichete nu mai aveau scrisul lizibil. Iluminatul unor săli cum ar fi sala "Timpul", era asigurat de un fel de spoturi-veioze.Manechinele erau urâte şi te speriau. Costumele populare extraordinare arată mult mai bine doar pe nişte umeraşe.

 Frumos costum popular pe un manechin grotesc

Unele exponate aveau doar un număr şi probabil le-aş fi găsit corespondentul şi explicaţia în nişte foi aflate in buzunare de pânză la intrarea în fiecare nouă secţiune a muzeului.

Buzunarele de pânză

Ni se promitea şi un tur audio, dar nu am îndrăznit să apelăm la el. Tehnologia pe care nu o cunoşti, te sperie. 

Nu am avut ghid.
Există o diferenţă mare între prezentarea reală a muzeului şi prezentarea sa online. Site-ul muzeului este extraordinar de bine făcut şi vi-l recomand cu căldură. Aici puteţi face şi un tur virtual***, acest tur constituind şi sursa fotografiilor ce ilustrează povestirea mea.

Am vizitat sălile: "Crucea - Pomul vieţii", "Puterea Crucii", "Şcoala tărănească", "Icoane", "Frumuseţea crucii", "Fast", "Reculegere", "Moaşte", "Ferestre", "Timp".

Sala "Şcoala tărănească"

Foarte mult m-au impresionat icoanele ţărăneşti. Multe icoane le cunoşteam din diverse albume de artă , iar acum aveam ocazia să le văd în original. Frumoase, colorate, superbe. Simplitate şi ingeniozitate. Ţăranul pictor nu are probleme legate de vizibilitatea tuşei la icoana pe sticlă sau de construcţie a personajelor , important este impactul final, mesajul şi simbolul. În această sală m-aş întoarce mereu şi mereu.

 Sala 1 , "Icoane"

 Sala 1 , "Icoane"

 Sala 2 , "Icoane"

Fiecare sală pe care am vizitat-o merită o atenţie specială. Mă opresc aici cu speranţa că vă voi trezi interesul de a merge în acest muzeu. Vă rog să fiţi înarmaţi cu indulgenţă, e doar un alt muzeu lipsit de fonduri.
Pe site-ul lor am văzut că există mai multe asociaţii de sprijinire a acestei instituţii de cultură, aşadar eforturi se fac şi acestea sunt lăudabile.Pentru cei ce nu au drum în Bucureşti recomand turul virtual al muzeului***. Tehnologia HD îl face mai atractiv decât muzeul în sine.
Personalul muzeului este demn de laudă. Începând cu domnul de la pază, doamna recepţionistă şi multe alte doamne supraveghetoare care se aflau în interiorul sălilor, toţi s-au comportat politicos.
 Eu sper să revin cât mai curând pentru a vizita sălile de la etaj şi expoziţia de la subsol. Lipsa timpului şi serviciul solicitant mă face să fiu un vizitator sau un turist de ocazie .

A consemnat pentru dumneavoastră, Maia Martin, cum spuneam, vizitator de ocazie
27 octombrie 2010

Note:

 * Un scurt istoric al clădirii am găsit pe site-ul muzeului:

Cladirea Muzeul Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.
Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de caramidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mânastiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea masurată a unui adevarat palat al artei.
In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proportii, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

**
Despre muzeu:
Muzeul Naţional al Ţăranului Român se înscrie în familia europeana a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare. Este un muzeu naţional aflat sub autoritatea Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Posesorul unor colecţii de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o cladire-monument istoric, în stil neo-românesc, practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit în anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA - European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungeşte şi în publicatiile muzeului, în acţiunile de tip Muzeul Misionar, Şcoala Satului sau în evenimente ca vernisaje, concerte, conferinţe.

***
http://www.360.muzeultaranuluiroman.ro/

sursa note: http://www.muzeultaranuluiroman.ro

Amintire de la Adamclisi: Tropaeum Traiani

În vara acestui an am hotărât sa schimbăm ruta de întoarcere de la mare şi să facem un ocol pentru a vedea monumentul de la Adamclisi. Drumul a fost foarte frumos, un adevărat peisaj de podiş. Am admirat ritmul colinelor molcome cu coame aride şi arse de soare, cu brâuri de iarbă mică si deasă, cu pereţi de argilă ce se căscau prietenos pe marginea drumului.
Poezia locurilor compensa drumul cam plin de hârtoape şi găuri.
O curiozitate: localnicii puneau fasole uscată direct pe asfalt pentru a fi strivite de maşini. Stăteau pe băncuţă în faţa casei, cu mâinile împreunate în poale şi aşteptau să se înfăpuiască marea strivire.

Drumul a fost destul de lung. La un moment dat am făcut dreapta. Cu emoţie am văzut la capătul unei străzi străjuite de plopi, monumentul de la Adamclisi, Tropaeum Traiani.
Am coborât din maşină cu toţii, ne-am dezmorţit, am vorbit cu cei doi căţei ce ne întâmpinau şi am pornit spre intrare. Biletele costau cam 3,5 lei sau 7,0 lei. Mai în glumă, mai în serios, am conchis că suntem un grup organizat de patru oameni, iar doamna a fost drăguţă şi ne-a servit cu varianta mai ieftină a biletelor.

Am fost impresionată de liniştea care înconjura locul. În urma noastră un val de praf, în faţa noastră o alee largă pavată cu piatră ce poposea în perpendiculara unui corp circular ce se înălţa spre cer: Tropaeum Traiani.
Am păşit încet, privind piatra şi vizualizând alţi paşi, alte picioare, alte încălţăminţi ale vremurilor trecute… Fotografiam cu ochii minţii, dar şi cu ajutorul micuţului meu Canon.

Am citit în urmă cu mulţi ani “Arta romană de la Republică la Constantin” scrisă de Richard Brilliant. Scormoneam în minte după informaţiile citite atunci şi nu numai.
În acelaşi timp, mă bucuram de ceea ce vedeam. Am fost uimită să aflu că acest monument este doar o reconstituire făcută în 1977. Din păcate nu am avut un ghid care să ne îndrume. Iar noi am fost nişte turişti haotici.

Am dat ocol monumentului, apoi căutam să vedem mai multe. În spatele lui însă nu erau decât două plăci: altarul şi mormântul tumular.

Am pornit pe potecile din spate căutând muzeul. Am găsit alte câteva construcţii, dar aparţinînd administraţiei locului.

Ne-am reîntors la monument. Abia acum, documentându-mă, am aflat că în interiorul monumentului se află un muzeu ce adăposteşte părţi din monumentul original.

Pe unul din panourile aflate în curte am citit:

“COMPLEXUL ARHEOLOGIC TROPAEUM TRAIANI
Monumentul triumfal face parte dintr-un complex arheologic, alcătuit din monument, mormântul tumular din spatele său şi altarul comemorativ, ridicat pentru soldaţii căzuţi în luptele date în zonă în anul 102 p. Chr. Obiectivele amintite au fost cercetate de marele arheolog român Grigore Tocilescu între anii 1882-1894.
Complexul este dispus sub forma unui triunghi isoscel, baza fiind marcată de monument şi tumulul funerar, iar în vârful triunghiului este amplasat altarul.
A) Altarul a fost ridicat în amintirea soldaţilor căzuţi în luptele date de romanii conduşi de împăratul Traian (99-117) împotriva unei coaliţii realizate de regele dac Decebal. Altarul avea formă paralelipipedică, cu latura de 12 m şi înălţimea de 6 m. După fragmentele de inscripţie s-a estimat că pe altar apăreau numele a circa 4.000 de soldaţi, căzuţi în formidabila încleştare de pe platoul de la Adamclisi.
B) Mormântul tumular se afla în spatele monumentului şi a fost ridicat tot în anul 102, la scurt timp după altar. Tumulul adăpostea mormântul unui ofiţer roman, pierit în bătălia de la Adamclisi.
C) Monumentul triumfal a fost construit, conform inscripţiei, între anii 106-109, după proiectul lui Apollodor din Damasc. Este o construcţie cilindrică, având trepte la bază, iar diametrul este de 40 m. În zona mediană se aflau 54 de metope care redau luptele dintre romani şi aliaţii regelui dac. Reliefurile erau încadrate de frize şi separate de pilaştri ornamentali. La partea superioară se afla un attic festonat, prevăzut cu 27 de creneluri, pe care erau figuraţi prizonieri. Acoperişul de formă conică era realizat din solzi de piatră, iar trofeul propriu-zis era aşezat pe două prisme suprapuse, fiind încadrat de două personaje feminine şezând şi un personaj masculine, în picioare, cu mâinile la spate.

Semnificaţia complexului a fost sesizată de Grigore Tocilescu, care a arătat că monumental este un certificat de naştere, în piatră, a poporului român.”

La 1,4 km de monument am aflat că se află şi cetatea Tropeaum Traiani. Am văzut-o din maşină, dar nu am mai oprit.

Vă invit, dacă aveţi drum,să vizitaţi acest monument unic în România. Nu o să regretaţi! Şi eu sper să mă reîntorc pentru a putea vizita şi muzeul şi cetatea.

A consemnat pentru dumneavoastră, Maia Martin, turist de ocazie.

Fotografii realizate de Maia Martin, Cătălin Martin, Dinu Mărgărint.