Acord, Complicaţii Simple, Alina Covaci, poezie

 

Acord, Complicaţii Simple

Alina Covaci, poezie

lectura autoarei


Azi nu ne spunem nimic. 

Lălăim banalitaţi, mustăcim frivolităţi şi ascultăm muzică de companie. 

De companie potrivită. Sau plăcută. 

O ardem monoton şi aşezat. 

Eu, azi dorm în mine. Ştii tu cum e cu somnul interior? 

E disimulant ca şi dedublarea autoindusă. Dar e foarte confortabil. 

Îmi picur, picuri de smoală pe gene. Le simt năclăindu-se şi coborând, ajutându-mi acuplarea cu somnul. 

Şi dorm. De dimineaţă, de când m-am trezit. Fără puls. 

Mă acompaniez, bâjbâind pe lângă pereţi,scotocind în memorie după obstacolele pe care le-aş putea afla în cale. Apoi mă îmbrăţişez cu grijă, nepătimaş, palpându-mi pielea încercând să o respir. Să o aud. 

Mă cuibăresc în adâncul meu şi dorm. Până pe la prânz. Inima-mi bagă 180 de batai pe minut. Bubuie. Dau pe repede înapoi. Îmi scot din buzunarul de la poşetă, cutiuţa mea cu picuri de smoală. Şi-mi picur iarăşi pe gene. Năclăială adormitoare. 

Banalităţi. Frivolităţi si muzică de companie. Potrivită. 

Azi am transformat o zi tahicardică într-un somn îmbrăţişător. 

M-am acordat cu liniştea. 

Dorm în mine. 


Deocamdată.


Voce: Alina Covaci

Produs: Midnight Records Norway

Created with http://tovid.io

Comentarii