Despărţire, Tudor Arghezi, poezie

recită Carmen Galin

Despărțire

de Tudor Arghezi

Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar,

Atât de rar, că timpul trecu pe lângă oră.

I-am auzit întâia bătaie amândoi,

Pierzându-se-n noiembrie prelungă și sonoră.

Poate mai bate încă momentul de atunci,

Poate-a tăcut îndată și-așteaptă să mai vie

Îmbrățișarea veche, din nou precum a fost,

Și lacrimile tale, în gara cenușie.

Cu limbile-i oprite pe palidul cadran,

Ne-a urmărit plecarea, de sus, ca o fereastră

De casă părăsită, cu-o rază frântă-n geam.

Nu l-ai simțit că este părtaș la jalea noastră?

Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut?

La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă

Și cade-n geam bătaia la ceasul cunoscut,

Tu, care-ai stat s-asculți, pe cea din urmă?

Biblioteca Multimedia