Un duel, de George Topîrceanu

 

Un duel, de George Topîrceanu

citește Micuța Lulu

Un duel

de George Topîrceanu

Eroii mei sunt doi cocoși

De rasă, pintenați, frumoși

Ca ofițerii la paradă.

Doi cavaleri aristocrați.

Dintr-o privire ofensați

Încep duelul fără spadă.

Au martori puii speriați.

Teren – o parte din ogradă,

Dar n-au motiv de sfadă,

Căci nu se știe-a cui e vina –

Misteru-nvăluie pricina, -

Deci: căutați găina…

Din amândouă părțile,

Încep ostilitățile.

Ei stau o clipă față-n față

Cu ciocurile la pământ,

Apoi deodată-și iau avânt

Și lupta-ncepe săltăreață:

Sar deodată,

Dau cu ciocul.

Cad alături.

Schimbă locul.

Bat din aripi,

Dau din gheare.

Unul cade,

Altul sare…

Iar s-atacă,

Iar se pișcă…

Dar deodată nu mai mișcă…

Față-n față, multă vreme,

Stau așa, ca două gheme

Neclintite

Și zburlite,

Până când, pe nesimțite,

Unul părăsește sfada,

Întorcându-se cu coada…

Atunci ieși de sub șopron

Un filozof-clapon,

Urât

Ș-atâta de bătrân încât

A dat în mintea puilor…

El s-a oprit în fața lor

Cotcodăcind sonor:

-“Eu dezaprob acest conflict,

E o rușine , un delict

Nedemn de vremi civilizate.

Dar așteptăm un viitor

Când, mândri de chemarea lor,

Cocoșii nu se vor mai bate…

Voi vă certați pentr-o găină,

Da nu vedeți? E curtea plină!

Ba treceți gardul la vecini

Că și pe-acolo sunt găini…

De ce vă puneți gheara-n gât?

Să lase unul, cât de cât,

Să dea și celălalt ceva, -

Eu, cât de cât, socot c-o da!”

.