Mihai Eminescu, Învierea

Mihai Eminescu, Învierea, lectura Maia Martin




Mihai Eminescu, Învierea, lectura Costina Cheyrouze

Învierea


Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngînă cuvintele de miere,
Închise în tartajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mîni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzică adîncă şi plină de blîndeţe
Pătrunde tînguioasă puternicile bolţi:
"Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninînd pre însuşi izvorul de vieţe,

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mîngîioasă,
În pîlcuri sunătoare de plînsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina da năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormînt răsare Cristos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

"Cîntări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie unuia,
Primindu-l cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă neamuri,
Cîntînd Aleluia!

Cristos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcînd-o,
Lumina ducînd-o
Celor din morminte!"