Ion Ionescu, Sonet fără rimă, lectura Maia Martin

Ion Ionescu, Sonet fără rimă, lectura Maia Martin








Ion Ionescu, Sonet fără rimă, lectura Maia Martin

muzica Frederic Chopin
montaj Maia Martin

Sonet fără rimă

toamna aceasta se-așterne pe câmp ca o leoaică ce șade la pândă,

acum toate mânăstirile bat clopotele de sfânta parascheva,

s-au deschis și berăriile și oamenii ca-n picturile

lui brughel, râgâie, beau și mănâncă,

între nord și sud nu se mai aude nimic, uniunea europeană plânge înmormântarea euroilor,

nu mai sunt poetice soarele și luna, acum poetic e sunetul banilor

și meduzele care poartă prin stațiunile de vis

baronii noștri sentimentali, făcându-le viața vis și visul viață.

mașinile trec pe autostrăzi în neștire purtând

numai amintirile de altădată în în burțile călătorilor,

plicurile de zahăr tos în cafele cu miros de marijuana 

se desfac prin cafenele în zgomote de trombon și tobe afroasiatice,

vuvuzelele de la antene cântă melodia pe care au învățat-o la grădiniță:

ia mai cântă lăutare, jos cutare, sus cutare, 

apoi moluri, bazare, piețe, gospodine, miros de mici,

alegeri, deputați, gogoșari, varză, prazul oltenes, ponta, poante,

la i.c.r. se joacă filmul radiatorul,

lumea e simplă, are pistoalele încărcate cu ură, frânghiile săpunite,

cuțitele ascuțite cu vârfurile îndreptate spre amanții înșelați,

așteaptă pe la colțuri numărătoarea inversă din apocalipsă, trăind, iubind, refuzând, pierzând, rătăcind, votând,

e îmbrăcată în stamba ieftină a dimineților de toamnă

și prinde fluturi; fiecare lacrimă e o șină de tramvai ruptă

din circuitul liniilor care duc spre nicăieri,

nu vă temeți, lumea e prietenoasă și se strecoară mototolită

printre grațiile ploii, nelăsându-ne niciodată singuri, cu bucuriile și durerile noastre, ea ne compătimește și ne iubește.

ne jucăm viața la o singură poartă în timp ce ploaia 

schimbă tricourile cu tribunele goale, cu vestiarele reci,

în care timpul ne apasă cu această ceață mohorâtă,

am putea să dispărem prin romanțele toamnei,

să ne lipim de geamurile tutungeriilor, unde luminile

ne întind o mână prin întunericul ieftin, ambetați de singurătate,

dar…găsind marea dragoste care le naște pe toate, o oarecare 

fiță de dorobanți, ne exilăm în corturile primăriei 

și ne iubim în ritmuri de rumbă,

ascultând fanfara din parc printre ceață și amintiri.

autor Ion Ionescu-Bucovu

* publicata la 29 ian. 2013