Constantin Noica, Despre nesuferita inteligenta, lectura Maia Martin
Constantin Noica, Despre nesuferita inteligenta
din vol. Eseuri de duminica
lectura Maia Martin
muzica William Coulter, Einini
montaj Maia Martin
lectura Maia Martin
muzica William Coulter, Einini
montaj Maia Martin
Despre nesuferita inteligenta
Ati observat, desigur, ce repede hotarasc unii oameni in ce priveste stralucirea sau mediocritatea semenilor lor? Cutare? spun ei. Dar e un prost! Tipul celalalt, da, e nitel mai inteligent.Sau, ceva mai rar: ce inteligenta femeie!
Cum fac ei sa hotarasca atat de sigur si atat de repede? In definitiv, inteligenta e, pana la un punct, ca frumusetea: o simpla dispozitie, pe care cineva o poate avea necontenit, nici vorba, dar care e mai accentuata intr-unele zile, mai impunatoare intr-unele situatii, mai cuceritoare cu privire la unele persoane. Femeile stiu bine aceasta si de aceea isi regizeaza, nitel, frumusetea lor. Ele inteleg foarte bine sa li se spuna: ce frumoasa esti astazi... Dar care om inteligent nu s-ar supara cand i s-ar spune: ce inteligent esti astazi!
Si cu toate acestea, nu ar fi chiar atat de absurd si ofensator. Inteligenta nu reuseste de fiecare data pur si simplu fiindca ea nu e reactiune automata, ci o facultate, de a carei prezenta in sanul unei persoane nu te incredintezi deact dupa multa observatie. Inteligent nu e cel care reuseste o data, de doua ori, de trei ori: caci s-ar putea sa reuseasca printr-un material de imprumut. Inteligent e altul de nenumarate ori. Mediocru o data, mediocru a doua oara, si totusi nou, personal, daca stai sa-i totalizezi reactiunea.
De aceea, ca sa poti spune despre un om ca e inteligent, de cate ori nu trebuie sa te fi plictisit, deceptionat, indispus el...
Omul inteligent e cu atat mai plicticos cu cat are o ciudata caracteristica: vrea intotdeauna sa faca legaturi. El nu-si acorda libertatea sa sara de la una la alta: ci o buna parte din inteligenta si-o cheltuieste tocmai in a racorda aceea ce a spus cu aceea ce vrea sa spuna, astfel incat totul conversatiei sa fie ceva armonios. Ca si cum numai de armonie si echilibru ar avea nevoie oamenii.
Am invatat intotdeauna ceva mai mult de la oamenii prosti decat de la cei inteligenti. Prostul e mai proaspat, mai lipsit de prejudecati, mai surprinzator. El sare de la una la alta si are ce replica si pentru o intrebare, si pentru alta. Va fi, poate, inteligentul mai personal. Dar e mai obositor, mai greoi. Cauta sa-i inteleaga intrebarea, sovaie, te mai descoase o data. Si, pana la urma, exclama blajin: de, stiu eu?
Prostul stie intotdeauna, asta-i marea lui superioritate. Chiar daca n-o stia el, au stiut-o altii: iar el are memorie. Vorbele de spirit, marile adevaruri, fleacurile esentiale care fac viata unei societati - prostul le transmite si intretine. Din zece oameni inteligenti, unul singur e de folos. In schimb, toti prostii sunt facatori de bine.
Ferice de societatea care-i are!
autor Constantin Noica
* publicata la 15 mar. 2012