Marin Sorescu, Scrisori din camera de alături, lectura Maia Martin

Marin Sorescu, Scrisori din camera de alături, lectura Maia Martin

muzica W. A. Mozart, Piano Concerto No.21 KV 467 in C Major, Andante
montaj Maia Martin

Scrisori din camera de alături

Nu pot să scriu decât despre tine,

Cu mâna ta. Este un fel de-a te păstra

Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zăpadă,

Ca un perete pe care schiază

Gândurile noastre de iarnă.

Din fuga trenului ai zărit

Prin nămeţi un vânător.

A apărut întâi puşca întinsă - Tocmai ochea

Un fulg de zăpadă.

O bubuitură şi toată iarna

S-a năruit din cer, îngropându-l în zăpadă.

Copacii parcă plecaseră şi ei

Să hăituiască Bărăganul

("Bărăgan" - loc unde viscoleşte,

Aşa se traduce, din cumană.

Nu, nu-s cuman, coman,

Dar aşa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iată-ne, aşadar pierduţi în deşertul alb,

Pe care, de fapt, l-ai şi provocat.

Ai dorit atâta să ninga, ştiai că fenomenul ţine

De concentrarea ta... Şi te-ai concentrat prea mult!

Acum, nu se mai opreşte.

Roşeaţa din obraji coloreaza peisajul. Ai febră?

"Nu, dar vreau să colorez peisajul".

Foloseşte rujul, mai bine.

Tu eşti de ţinut într-un castel

Pe-o iarnă ca aceasta, cu clopoţei la fulgi.

Şi eu să vin la tine

Într-o sanie trasă de cerbi,

Să mă urc în iatac, pe-un ţurţur imens,

Să urc şi să cobor, că e alunecos,

Şi iar să dau să mă caţăr... şi tu să-mi arunci

Nişte pinteni.

Să cioplesc sloiul, urcându-mă

Să-i dau pinteni

Şi să apar sus, c-o floare de gheaţă

În mână. "Unde e geamul?

Să-ţi plantez pe el aceasta

Floare de gheaţă."

"O, ador florile de gheaţă", să zici,

"Unde-ai găsit-o?" Hai să iesim puţin.

"Unde, iar afară? Iar în zăpadă? Iar în tren?

Iar vagon neîncălzit?"

Eu sunt un om de interior,

Pentru că sunt numai suflet

Şi sufletul e de interior.

Sunt un om de budoar, de stat între perne,

Printre cărţi, printre rujuri...

Tot ce emană căldură

Şi intimitate. Pune-mă la o masă de restaurant

C-o sută de inşi în jur,

Care se uită la tine

Şi îngheţ.

N-am ce să-ţi spun, parcă nu ne mai cunoaştem.

Tu îmi citeşti începutul de enervare

Pe freamătul degetelor,

Pe mişcarea de la colţul ochilor

Şi "Hai să mergem", zic.

"Unde?"

În castel. Ştiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo

Decât c-o sanie trasă de cerbi.

Tot în tren suntem? Tot.

autor Marin Sorescu

* publicata la 4 dec. 2012