Sunt de modă veche, Elena Toma, poezie

 

Sunt de modă veche, Elena Toma, poezie

lectura Elena Toma


Sunt de modă veche


am o locuinţă mică

cu uşă metalică şi grilaj la fereastră

nimeni în afară de mine şi Dumnezeu

nu poate supravieţui aici

azi parcă m-am născut furnică

pictez pe un perete o rugăciune

rămasă fără lumină


Îl aştept pe Dumnezeu la cină

I-am dat întâlnire într-un loc îngust

rămas gol în inima mea

dezamăgită de prea multe vise

ca un cer suspendat în aer

cu ochii de fulger

să străpungă ideile lumii

inventate doar de mine

într-o pauză de nemurire


această viaţă ce arde pe rug

prestigiul zilei de mâine

mă face să cred

că trebuie să merg mai departe

puţin câte puţin şi decisiv

cu o dragoste de neiertat

cu inima mea imensă

inexplicabil


sunt de modă veche!

Comentarii