Adrian Grauenfels şi Maia Martin, Telefon, dialog, lectura Maia Martin
Adrian Grauenfels şi Maia Martin, Telefon, dialog
lectura Maia Martin
muzica Frederic Chopin, Six Etudes op.10, No 2 Allegro in A minor, pian: Vitalij Margulis
montaj Maia Martin
Telefon
Sprijinit de ţăruşi cortul nostru se clatină
tu aprinzi samovarul
eu aştern sacul în care vom dormi
înghesuiţi ca doi cartofi
cât timp crezi că vom rezista
cât timp avem de fapt
până ce braţele se vor ridica în aer
până ce telefonul care sună va stinge focul
şi nevasta te va ruga să te întorci
la casa de piatră
la o masă adevărată...
Adrian Grauenfels
grafica Maia Martin
Va trece o clipă,
dar clipa cât un vis
În mica peşteră pe mal
văd faţa-ţi luminată
de flăcări alergând suav
în umbre şi lumini îmbrăţişate
surcelele din mână se preling
în gura jarului roşcat
te văd, te simt, te aud
din visul nostru cel real
dincolo de oraşul malaxor
dincolo de a face, a merge, a trebui
suntem aici
îngrămădiţti cartofi
eu sfârâi de placere
şi gândul meu te cheamă
de vorbe însetat
priveşte ieşirea
priveşte înserarea
culeg iarba de la intrare
şi şoptesc greierului:
Da, doar o clipă
dar clipa lungă ca un vis...
Maia Martin
* publicata la 24 sept. 2012
* publicata la 24 sept. 2012