Nichita Stănescu, Sufletul metalic al orașului, lectura Maia Martin


Nichita Stănescu, Sufletul metalic al orașului
lectura Maia Martin










Sufletul metalic al orașului


Se face seară și orizontul coboară.
Orașul își ridică un cartier spre lună.
E un sunet de fier, de cabluri întinse.
Umbrele oamenilor încep să apună.

Când ridic brațul, umbra lui ascuțită
izbește capătul străzii de unde vii, necunoscut,
de parcă-aș fi zvârlit la întreceri o lance
pe care o primești nepăsător în scut.

Ești sufletul de metal al orașului.
În amurguri apari în piețele ovale:
- Cetățeni, s-a facut seară. Încep serbările!
(Brațele tale bărbătești par două macarale)

Te-ntâlnesc uneori, când mă-ntorc de la lucru.
Gândurile izbesc în stele și ele răsună.
De-a lungul stâlpilor zvelți, când mă-ntorc de la lucru,
un cartier al orașului se ridică spre lună.

Nu te recunosc niciodată de la prima privire;
iei mereu un alt chip.
Azi mi-apari ca o schelă îndragostită
de tainicul zenit.
autor Nichita Stănescu

din volumul O viziune a sentimentelor (1964)