Petre Ispirescu, Păcăliciul păcălit




Petre Ispirescu, Păcăliciul păcălit
poveste
teatru radiofonic
Distribuţia: Ruxandra Sireteanu, Petre Lupu, Violeta Mitescu




Păcăliciul păcălit
autor Petre Ispirescu


Un moşnean chiabur, plin de bucurie că se întorsese fiu-său dinăuntru, unde fusese să înveţe carte înaltă, pofti pe vecinii săi, toţi moşneni ca şi dânsul, într-o seară, ca să le înfăţişeze copilul; iară acesta să-şi arate procopseala. Ce e drept, băiatul învăţase carte până din sus de brâu, şi dascălii îl lăudau că este ascuţit la minte.

Între cei poftiţi, se afla şi o rugină de moşnean, păcălici, ce voia să râdă de toată lumea cu apucături de propăşire.

Pe când cei adunaţi ascultau cu nesaţ şi erau mulţumiţi de vorbele tânărului, iară acesta răspunzând tuturor cu vorbe iscusite, tot din carte, păcăliciul zise:

— Domnule firoscos, cum bag de seamă, Dumneata ţi-ai uitat şi limba de când ai plecat din ţară. Vezi ce va să zică procopseala dobândită de la străini!

— Ba nicidecum, domnule, răspunse junele. Ţin la limba ţării mele, cum ţin la tatăl meu, care mi-a dat zile. Când eram în străinătate, o parte din zi o întrebuinţam a citi şi a scrie româneşte.

— Bine, dacă este aşa, cum se zice la ceea care se află în pahar?

— Cum să se zică? lacă apă.

— E, nu e ce-ţi spun eu? Asta se cheamă udeală, băiete. Toţi cei de faţă se umflară de râs. Junele zâmbi şi dânsul de milă.

Mai apoi, voind păcăliciul să-şi aprindă ciubucul, întrebă iarăşi:

— Domnişorule, dară la asta ce se pune deasupra ca să se aprinză ciubucul, cum se zice?

— Foc, cum vrei să-i zică? îi răspunse tânărul.

— Hei! Tot ce-ţi spuneam eu că ai uitat româneşte. Asta se cheamă mângâiere. Cum te mai mângâie el iarna, când stai în casă lângă vatră, şi afară e viscol şi zloată? Dar la asta care se linguşeşte şi se tot freacă de piciorul meu, cum îi zice pe româneşte?

— Dumneata, domnule, mă întrebi nişte lucruri pe care ţi le-ar putea spune şi copiii. Şi dacă răspund la ceea ce mă întrebi, o fac numai de bună-cuviinţă pentru adunare şi de respect pentru perii Dumitale cei albi. Asta, domnule, se cheamă pisică ori mâţă.

— Nu te supăra, domnule firoscos, de întrebările mele. Lucrul este învederat. Ai uitat limba românească şi ai învăţat pe cea păsărească. Iată, dobitocul ăsta îşi spune singur numele, pe când Dumneata vorbeşti alandala. El se cheamă hârâitoare, n-auzi cum face hâr! hâr!

Musafirii începură a se plictisi. Junele nu se tulbura, ci cugeta.

În cele de pe urmă, ruginitul bătrân trase pe tânăr la o parte spre fereastră şi, arătându-i aria din bătătura tatălui său, îl mai întrebă:

— Ei bine, dar aia de colo cum se cheamă?

— Se cheamă arie, domnule.

— Ba nu; aia se cheamă procopseală, domnişorule, căci de n-ar fi ea n-am avea ce mânca, nici cu ce să ne ducem înăuntru, pe la şoacăţi şi pe la cine ştie unde, ca să învăţăm câte în lună şi în soare, numai cum să ne procopsim nu învăţăm.

Adunarea începu a se sparge. Musafirii plecară.

A doua zi, sărbătoare fiind, toţi musafirii merseră să ia cafeaua, după ieşirea de la biserică, la domnul moşneanul cel ruginit, ca unul a cărui locuinţă era mai aproape de biserică.

Cu bătrânii, merse şi tânărul.

Casa acestui moşnean avea cuprinsurile ce au toate casele de proprietari moşneni. Aria era în ogradă mai de-o parte. Pe când cei bătrâni stau la taifas, sorbind cafeaua şi vorbind câte nagode toate, intră repede junele strigând:

— Săriţi toţi cu totul! Hârâitoarea a luat mângâierea în coadă şi a dat fuga din casă. De nu veţi ajunge mai curând cu udeala, se duce dracului toată procopseala.

Ruginitul uitase de ceea ce flecărise seara trecută. Acum nu înţelegea nici el ce va să zică aceste vorbe înşirate. Dar după ce îi deschiseră capul cei adunaţi, pricepu primejdia ce-l ameninţa. Alergă îndată cu toţi argaţii şi scăpă cu faţa curată.

Tânărul îşi izbândise pentru înfruntările ce păţise de la dânsul. Pasămite el legase un cărbune aprins de coada pisicii şi-i dase drumul în arie pe lângă care erau aduse mai multe clăi de grâu.


Din volumul Snoave sau poveşti populare


Postări populare