Maria Oprea, Elegie de iarnă, Chiar dacă, lectura Maia Martin




Maria Oprea, Elegie de iarnă, Chiar dacă, lectura Maia Martin
montaj Maia Martin






elegie de iarnă


sunt în lumea aceasta cu multe lumini artificiale
ce îmbulzeală, fiecare se calcă-n picioare pentru o nouă tigaie.
dar, pe o bancă zgrunțuroasă în parcul părăsit, doi bețivani se țin de braț
și își spun unul altuia: Crăciun fericit!
o bătrânică cu sacoșele de rafie caută prin tomberoane
un dumicat de mâncare. îi văd fața încrețită de sărăcie, de gânduri apăsătoare
și cu ea trecea și dâra de lumină albă.
este ciudat cum iarna este privită ca o nestemată floare
numai bună de pus într-un vas de porțelan pe masa veche din lemnul de stejar .

***

bătrânul orologiu tace îndelung cu mine la o ceașcă de cafea
și nu-mi desprind privirea de la tabloul de iarnă.
într-un colţ de cameră, de gâtul unui lampadar paradisul de ceară
pare un fâlfâit în sălbatica răcoare. astfel, părăsesc surghiunul cu gândul împăcat:
afară toate bălțile sunt albe.

***
zare argintie pe strada pustie. album străvechi cu dragi icoane.
nemărginirea-n privirea unui copil orfan ce ţine la piept
un colind născut – ca orice taină – din micul bulgăre de zăpadă.








chiar dacă…

„chiar dacă ziua mea de ieri a murit din fașă
și numai liniștea îi vizitează mormântul”
voi ține Doamne la pieptu-mi rare flori plămădite din
carnea îngerească
căci anii împrăștiați de vânt se cuibăresc
tot mai adânc și mai adânc în malurile reci ale
clipei trecătoare

***
te rog prietene nu pleca
ia-mă doar de mână
să fiu un ram-înflorit
când răsună clopotul cel mare

***
ce mare e pământul!
și ce mic e raiul prin pâlcuri verzi de trifoi…


autor Maria Oprea


grafica Maia Martin

* publicata la 05 mai 2012