Gabi Schuster, În noaptea, lectura Maia Martin


Gabi Schuster, În noaptea, lectura Maia Martin










video realizat de Maia Martin






În noaptea

voi dansa în grădină
ritualul morţii

cer să fiu singură
să pot plânge nestingherită
să urlu
lup cenuşiu flămânzit
la lună

mă voi face frumoasă
cu flori mari în părul desfăcut
cu sărutările iubirii
ghirlande fierbinţi
cusute adânc
în carne

dureri se vor întinde pe iarbă
vor izvorî strâmb
din mine
şi vor pieri
nealinate

timpul va fi prea scurt
să mă uit înapoi
eu şi singurătatea mea
ne vom înfiora
nu am fost iubite destul
între răsărit şi pierzanie

voi fi frumoasă
măcar o dată
fără
oglinzi
parfumuri
rugăminţi în priviri,
fără suflet să se rupă prea-plin
fără remuşcări şi
false vinovăţii
fără aşteptări
însângerate
fără glasuri
murdare de minciună
la ferestre

măcar o dată
durerile se vor întinde pe iarbă
vor izvorî strâmb
din mine
voi fi frumoasă
Gabi Schuster




* publicata la 9 august 2016

Postări populare