Vasilica Ilie, Stare, Neînţeleasă, lectura Maia Martin




Vasilica Ilie, Stare, Neînţeleasă, lectura Maia Martin
montaj Maia Martin







stare.neînţeleasă



motto:

mi-e teamă că ţi-e frig de mine
şi cuvintele înmuiate în sinceritate scrise pe ultima zăpadă pentru tine
s-au topit înainte de a le fi înţeles sensul...
astăzi parcă am fost expulzată din cochilia unui melc
şi când am dat de lumină mi-au orbit ochii
am bâjbâit să găsesc troianul de zăpadă încărcat de cuvinte
strat după strat egal cu numărul zilelor de singurătate
dar razele soarelui m-au mângâiat şi mi-au atins umărul
ca şi cum mi-ar fi spus că este timpul să tac şi să-mi protejez sufletul
(mi-am adus aminte că mi-am construit odată un zid al tăcerii
atunci cineva mi-a furat liniştea dimprejur nu ajunsese încă la suflet
voia să-mi fure până şi visele dacă nu mă trezeam la timp)
în locul troianului de zapadă am găsit apă de ploaie
acum m-am gândit să construiesc un turn din primăvara care se apropie
să pun pe fiecare nivel câte un gând al cuvintelor pierdute ca o rugăciune
să renasc cu fiecare treaptă parcursă sub cuvântul divin
fără să mă uit înapoi sau să îngenunchez după o clipă efemeră...
Doamne dacă Tu ai fi pus pavăză între troianul de zăpadă şi apa de ploaie
o minusculă piatră tot mai rămânea ceva să fiu înţeleasă...

autor Vasilica Ilie


grafica Maia Martin

* publicata la 27 apr. 2012

Postări populare