Otilia Cazimir, Lumini şi umbre, lectura Maia Martin




Otilia Cazimir, Lumini şi umbre, lectura Maia Martin
montaj Maia Martin



Lumini și umbre

Ai ochii negri, mincinoși și răi.
Fântânile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licărind în fund,
Ce mă atrag spre-adânc - ca ochii tăi.

Când vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvânt.
Așa se zbat copacii în furtună:
Ca pentru fugă crengile-și adună -
Dar rădăcina-i leagă de pământ.

De azi încolo n-am să-l mai iubesc,
Dar când îi văd privirile păgâne
Și zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-am să-l mai iubesc - de mâine !

Pe zi ce trece-ți seamăn tot mai mult.
Așa, izvorul ce se aruncă-n baltă
Se-nvăluie cu mâlul laolaltă,
Și-n loc să-i spele apele verzui -
Își tulbură izvorul apa lui.

Arar în ochi-mi dragostea surâde,
Și buruiana prinsă în pripoane,
În ciuda stâncii goale și aride,
Tot înflorește, vara, câte-o floare.

Vorbește-mi blând, mi-e inima bolnavă,
Iubirea m-a întâmpinat cu ură :
În loc să-mi toarne câte-o picătură,
Mi-a dat, întreagă, cupa-i cu otravă.

Când voi pleca mă vei uita ușor,
Și știu că nici nu s-ar putea altfel :
Abia o clipă valul călător
Păstrează chipul oglindit în el.

Mi-e fața împietrită ca o mască,
Și-n ochi lumina-i gata să se stingă...
Chiar diamantului, ca să sclipească,
Îi trebuie o rază s-o răsfrângă.

În clipa cea din urmă-a judecății
Își vor primi zadarnică răsplată
Și ochii tăi - că n-au știut să plângă,
Și ochii mei - că n-au râs niciodată.

Nu-mi mai aduce flori de liliac,
Nici zâmbetele tale înflorite -
Că primăvara noastră care-ncepe
E tristă ca o toamnă pe sfârșite.

Păstrează-mi mâna mea într-ale tale,
Să stăm așa, alături amândoi.
Nu simți ce singuri am rămas pe lume
De când iubirea nu mai e cu noi ?

Mă urmărești ca pasărea de pradă,
Mă iscodești cu ochii reci și răi -
Și uiți că dacă-s urme pe zăpadă,
Noroiul e lăsat de pașii tăi.

De câtva timp, în fiecare seară
Mi-aduce somnul câte-un vis ciudat
Și-atât de trist, că nu mai știu anume
De l-am trăit, ori numai l-am visat.

Iubirea-ntârziată se anină
De zâmbetele tale-nșelătoare,
Cum se anină florile-n grădină
De ultimele raze de la soare.

Azi mi-a venit cu ochii calzi și buni,
Și nu l-am întrebat de unde vine :
Pe floarea de la margine de drum
N-o întrebi de-i înflorită pentru tine.

Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă :
Încremenit în capul scării,
Cu zâmbetul uitat în colțul gurii,
Și-n ochi - tăișul crud al nepăsării.

Iubirea ta nu crește și nu moare
Ci totdeauna-i rece și egală :
E ca o floare artificială
Pe-o pajiște cu maci arzând în soare.

Comentarii

Postări populare