Nichita Stănescu, Copilărosul amurg


Copilărosul amurg, Nichita Stanescu, lectura  Maia Martin



Copilărosul amurg, Nichita Stanescu, lectura Elena Toma





Nichita Stănescu, Copilărosul amurg, lectura Maia Martin

muzica Hanns Ahring - Jean Quist - Maren Schram - 01 - Die Fenster des Detlev Sierks
montaj Maia Martin





Copilărosul amurg 


Şi soarele se scufunda În orizont,
Şi arborii-l priveau îndrăgostiţi,
cu frunzele.

Nici el nu se-ndura să plece şi
poate de-aceea devenea mai mare,
mai prietenos.

Noi doi îi surâdeam şi inimile
noastre
mult mai înalte decat el păreau,

ca nişte fructe clătinate străluceau
deasupra gurii lui deschise,
pofticioase.

Şi tu credeai că zbori, şi eu pluteam,
iar aerul sub paşii noştri se-ntărea.
Astfel urcam, şi-ntâi un ram,
apoi un nor şerpuitor,
şi-apoi o dâră de cometă sură
ne atingeau ding-dang, ding-dang,
asemenea ceasului cel mare
din turla ce se micşora,
o, foarte jos, foarte departe,
până era şi nu era.

Iar noi, cu ochii-ntredeschişi,
lin adormeam, cu tâmpla răzimată
de-o aripă a păsării ce-a fost,
şi parcă n-a fost, niciodată.


autor Nichita Stănescu



* publicata la 11 ian. 2013