Marin Sorescu, Avocatul, interpretează Silviu Șerban
Marin Sorescu, Avocatul
interpretează Silviu Șerban
Avocatul
Ricuța lui Pătru vorbea singură. Asta era damblaua ei,
Așa se pomenise vorbind la lemne, la găini. Lumea ii zicea
Avocatul
Pentru că avea un glas ascuțit și o mare repeziciune în
Rostire.
Când se supăra, se ducea lângă furcile pătulului
Și tăinuia acolo. Toată taina le-o spunea furcilor.
Și a’ bătrână, tiptil, după ea cu ciomagul. O asculta, o
Asculta așa pe la spate și odată ieșea în față:
- Și ce-ai, fă, aci, ce vorbești?
- Ce? Ei, ce? vorbesc și eu.
Pleca a bătrână și ea iar incepea.
Dădea din maini, din cap,
Se-ntorcea luând martore gâștele, se uita în sus și
Boscorodea:
- Ce, fa, ce nebuno? Ce-ai cu mine? Păi văzuși!
Am și eu ceva,
Iote îmi zise ghelbejita aia ceva.
Baba se-ntorcea din prispă când o auzea:
- Dă-te dracului, năroada lumii.
- Ei, na, de-aia n-aveai tu treabă, veniși aci lângă mine.
Toate evenimentele satului erau discutate
În procesele ei de una singură.
Toate cazurile pierdute, toate nenorocirile. Le deschidea
Dosarul
Și pleda pentru cauzele pierdute.
Odată – murise cineva din cătunul ei
Din Mătăsoaia, abia-l îngropaseră
Și eram pe câmp cu vacile.
În spatele unui maracine s-au auzit
Glasuri și gălăgie.
Am stat și am ascultat. Un glas
Ascuțit și unul mai gros…
“Da’ cum să-l iei dumneata – că
Avea și el casă, iote, îl căinează
Acum toată lumea, da’ se poate?
Altă dată să nu mai faci.”
“I s-au terminat zilele” (zicea glasul
mai gros). “Da’ cum ? Că era tânăr…
Nu se poate, domnule, una ca asta…”
“E, când îmbătrânești, ți se strâng drumurile”
(răspundea energic glasul cel gros).
Ne adunasem mai mulți copii
Și ascultam…
Când ne-am arătat după mărăcinele
Ăla înalt – Ricuța, singură,
Furioasă foc, dând din mâini și mișcând din cap…
Se certa cu Dumnezeu.
autor Marin Sorescu