Lucian Avramescu, Ia aminte, interpretează Andrei Rusu




Lucian Avramescu, Ia aminte 
interpretează Andrei Rusu







Ia aminte 

Ia seama, femeie, te iubesc infernal
te doresc cum călugărul ivirile sfinte
dar atenţie, principesă de stal,
ia aminte

nu-mi cere supunere oarbă şi nici
nu-ţi fă giuvaier la deşt înainte
nici-un ham n-a-ncăput pe creştetul meu
ia aminte

tu, care gemi în fierbinţi zvârcoliri
şi-apoi blândă rămâi, nefiresc de cuminte
îţi aparţin că vreau eu,
ia aminte

un miliard de comori am în inima mea
“la început a fost cuvântul”-
eu sunt miliardar de cuvinte
pot să-ţi dăruiesc cea mai înaltă statuie de aur
dar nici un gram din metalul libertăţii mele
ia aminte!

autor Lucian Avramescu


sursa reinvented.ro/sezatoare/