Gellu Naum, Vă spun drept, lectura Emanuel Pope







Gellu Naum, Vă spun drept, lectura Emanuel Pope






sursa Frecvenţa Cititor de proză


Vă spun drept



Vă spun drept am văzut o găină moartă şi în poheme n-au ce căuta în nici un caz găinile moarte pentru că suntem şi regret domnule dar eu am altă părere despre pohem

şi vorbim ca şi cum am vorbi şi rostogolim şi ele se rostogolesc mulţumesc cu plăcere mi-ai făcut un serviciu ca şi cum ar putea să ne mai intereseze cea mai formidabilă exhibiţie de la Thales şi Hipocrat din Chios până în zilele noastre sau chiar şi mai încoace

şi Thales parcă nu-l ştiu eu sau chiar Hipocrat parcă nu-l ştiu eu vream să zâmbesc dacă aşa erau evenimentele şi ei îmi măsurau încă de pe atunci unghiul de deschidere al maxilarului din Milet sau vream să urlu dacă aşa erau evenimentele şi ei (plus ceilalţi) scoteau camertonul din urechea dreaptă sau din nara strâmbă sau din gura lor putrezită

şi eu n-aveam nimic comun cu ei ce pot avea comun cu nişte atemporali temporali sau cu un ipocrit ca Hipocrat pe un plan sau pe altul ei vin la tine şi zic gata să-ţi explic eu uite aşa şi aşa sau invers îţi dau adeverinţă te simţi inteligent chiar dacă eşti cretin

cunoşteam şi un fotograf al dracului te fotografia şi le zicea oamenilor uite ai ieşit în costum de cutare şi era ca un vrăjitor al dracului fiindcă mulţi se simţeau pe urmă toată viaţa ca în poza lui şi nu ieşeau din ea nici în ruptul capului

şi sora mea mai mare Zoe-Olga Naum asculta la radio preţul produselor lactate şi scotea din ele o prognoză mai exactă decât a tuturor Institutelor Meteorologice şi te aştepta cu scăunelul la poartă noaptea exact când te întorceai din război după patru ani de absenţă disperată dar şi Thales şi Hipocrat şi ceilalţ ziceau că suferă de debilitate mintală

şi ea avea patruzeci şi nouă de ani şi legăna copiii vecinilor şi când îi spuneam te rog du-te de vezi dacă eu nu sunt cumva în odaia din faţă ea se ducea şi venea să-mi spună că nu sunt acolo ceea ce era cât se poate de adevărat fiindcă eu eram în curte şi o trimiteam doar aşa iar ceilalţi ziceau vezi ce minte are ca un copil de doi ani

şi odată am plâns patru ore în şir eram bărbat de treizeci şi opt de ani şi plângeam singur încuiat în odaia mea şi nu ştia nimeni plângeam ca orice bărbat matur fiindcă fusesem adânc jignit şi ţineam ceasul în mână şi când mi-am simţit sufletul şi carnea de iască (o iască jignită stoarsă uscată) am scris un pohem în care spuneam cu totul altceva dar care exprima exact sufletul şi carnea mea jignite

şi nu l-am citit nimănui ani de zile şi într-o bună zi l-am citit unui prieten pe care îl iubeam foarte mult şi i l-am citit cum l-aş fi îmbrăţişat fiindcă era şi el pohet şi el al dracului m-a ascultat în tăcere apoi mi-a vorbit foarte elogios despre nişte alte poheme ale mele pe care spunea că le admiră şi le numea subtile şi le ştia pe de rost şi al dracului a vorbit apoi despre nu ştiu ce limite despre nu ştiu ce zone care ar trebui să rămână strict intime şi aşa mai departe

şi nu vorbea despre nevoia noastră firească de ocultizare avea argumente estetice de gentleman se speriase în zonele lui nu-i plăcea al dracului să i se vadă sufletul şi carnea jignite avea zone şi limite al dracului şi am discutat apoi liniştiţi despre alegoria peşterii sau mai ştiu eu despre ce şi eu l-am pocnit peste bot şi lui îi plăcea

orice îi plăcea (i-am constatat şi mai apoi disponibilitatea aceasta chircită) era convins al dracului că mutându-se dintr-o colivie comună în alta pe măsura aripilor lui de javră ciungă infamă şi indolentă înseamnă a te elibera

şi chiar vorbea frumos despre libertate şi despre dragoste şi-şi flutura cioturile şi eu îl pocneam na na na şi na şi mă gândeam să-l iau la goană ca să pot plânge iar ca un adevărat bărbat matur adânc jignit din nou până în cea mai infimă părticică a sufletului şi a cărnii


dar toate astea s-au petrecut de mult ce să mai vorbim şi uite am stat liniştit pe baltă (eram acolo încă înainte de-a răsări soarele) şi acum am scris pohemul acesta bravo mie fiindcă mi s-au udat ciorapii ştii bascheţii au nişte găuri ca să intre apa şi bravo lor

autor Gellu Naum