Nichita Stănescu, „De-a sufletul”, lectura Maia Martin





Nichita Stănescu, „De-a sufletul”
lectura Maia Martin










„De-a sufletul”


Trupul meu, cu vedenii cu tot,
a adormit dimineaţa, întins pe podele.
Râd şi mă bucur ca un savaot
şi plec cât mai repede cu putinţă,
dând mai întâi colţul cenuşiu al străzii,
şi-apoi, de-a dreptul prin mijlocul bulevardului,
fără teamă că aş putea fi stâlcit din întâmplare,
de vreo limuzină oarecare.

Iată și lucrurile! Orice dragoste-a mea
pentru ele,
însemnată cu creionul chimic
pe hârtiile ude, caligrafic, cu scrisul rotund,
o flutur în mâna întinsă și apoi
o las să se legene, când într-un colț, când
într-altul, în vânt.

Mă uit în dreapta și-n stânga,
cu mine însumi mă uit,
folosindu-mă ca o privire.
Ascult ce se-aude sus, ce se-aude jos,
sunt, tot, un timpan armonios.

Trece-o planetă și-ntreb cine e,
ce e.
Și-apoi mă mir că întreb.
Ar trebui eu însumi să fiu întrebare,
ca să mă audă altcineva decât mine.

Voi, lucruri, sfinxuri mișcătoare,
și tu, iluminare!
autor Nichita Stănescu

din volumul O viziune a sentimentelor (1964)