Nichita Stănescu, Amfion, constructorul, lectura Maia Martin


Nichita Stănescu, Amfion, constructorul
lectura Maia Martin











Amfion, constructorul


Amfion, cântând, zidurile cetății cresc, 
cărămizile așternându-se singure. 
Mit elin


Aici, pe câmpul unde în vechime zeii
n-au trecut decât călări,
unde pietrele-și arată colții albi, și iarba
fuge speriată în verzuiele zări,
îmi dau întâlnire cu tine, femeie
zveltă și sălbăticită de frumusețe,
înainte de răsăritul soarelui, când stelele
rostogolindu-se-nclină cerul într-o parte,
și tu, venind,
de tine
doar un strigăt mă mai desparte.

Cele mai tainice
și mai adevărate cuvinte de dragoste
ți le spun, înainte de-a te zări.

Bat aerul cu toate valurile mării,
șfichiul lor răsucește copacii,
și sepiile, și rechinii, într-un dans de oglinzi.
Te aștept să-ți desprinzi
trupul din iarbă, femeie.

Din umerii mei și din întreaga mea putere
țâșnesc două pantere, nemaivăzute pantere,
pe ape s-aștern, curcubee,
și se fac viaducte și poduri, curând,
peste căi ferate lucind, peste trenuri trecând.

Din pieptul meu arămiu,
vărgat în părți de vițe mușchiuloase,
aidoma vor țâșni, mai târziu,
leii cu coame flocoase, în friguri,
ca niște explozii de aur vor țâșni
și vor bate aerul și se vor prăbuși,
și se vor face temelii
și terasamente și diguri.

Din coastă, zbătându-se ca o sabie,
își va arcui în salt trupul lucios
delfinul, din tot cârdul cel mai frumos,
izbind cu coada aerul lichid.
Și va coborî, încolăcindu-se ca un cercel,
și se va face zid și se va face crenel.

Oh, pe rând, din genunchi,
condorii vor izbucni în mănunchi,
se vor roti, luând văzduhu-n tăișe
și se vor așeza și se vor face acoperișe,

și din gleznă, până-ai să te-arăți, femeie,
vor pleca și animalele celelante,
lăsându-mi nerăbdarea împodobită cu plante…

Poate am să-ți par subțire ca licărirea,
și-n spatele meu, frenetic crescând, orașul
îți va fura, în văzduh, privirea.

O, gingașul, zveltul tău pas
legănat peste ierburi, printre colții pietrelor!
A mai rămas un gutui,
și un cais a mai rămas,
smulge-i și du-i în piața circulară;
a mai rămas un prun,
și-un arțar a mai rămas,
smulge-i și du-i la-ntretăierile de drumuri;
a mai rămas un platan,
și-un oțetar a mai rămas,
smulge-i și du-i pe cheiul cu poduri!
Mi-a mai rămas și-un ram de tei.
Îl vrei, stăpâna mea, îl vrei,
aici, pe câmpul unde în vechime zeii
n-au trecut decât călări,
unde pietrele-și arată colții albi, și iarba
fuge speriată-n verzuiele zări?…
autor Nichita Stănescu

din volumul O viziune a sentimentelor (1964)

Postări populare