Mircea Ivănescu, Amintire pentru la vară, lectura Maia Martin



Mircea Ivănescu, Amintire pentru la vară, lectura Maia Martin






Amintire pentru la vară


Să regăseşti o fiinţă – de pildă, ascultînd-o rîzînd,
şi asta îţi aminteşte deodată de o stradă cu mult
soare, şi două fiinţe foarte tinere, ieşind printr-o poartă
înaltă, de lemn, din gangul unei case urîte şi vechi –
şi fata rîdea, cu ochii micşoraţi în soarele alb,
şi el alerga să o prindă – şi tu îi priveai
cu un fel de invidie – dar şi ştiind – spunîndu-ţi că este sigur
că şi tu o vei face odată la fel. – şi acuma a trecut totul.
n-ai să mai fugi niciodată într-un soare atît de imens
încît este decolorat – pe o stradă cu case vechi, şi murdare,
după vreo fată, cu părul jucîndu-i pe umeri,
şi ochii mici. – ai mai scris, de mai multe ori,
scena aceasta. şi pe urmă, întîlneşti deodată o făptură,
pe care nici n-o cunoşti – şi-ţi spui că ea rîde
asemenea fiinţei de-atunci, pe care-ai privit-o demult,
cu ochii verzi de invidie – şi o clipă aproape poate şi crezi
că fugi după ea, că scena de-atunci
a fost – este – adevărată.
autor Mircea Ivănescu