Gabi Schuster, Uşa se închide pe ambele părţi, lectura Maia Martin



Gabi Schuster, Uşa se închide pe ambele părţi 
lectura Maia Martin




Uşa se închide pe ambele părţi 


Mă doare litera A pînă-în măduva gurii
de-alungul dinţilor lipsă limba îşi face de cap
scuipînd vocabule străine sau doar înstrăinate

colierul alfabetului mi-l pun sub rochia de bal
mirosind toată noaptea a poezie tîrzie
de-A-casă rămîne o casă
mai anonimă cît steaua neprivită la margini

şi de cîte ori vin
uşa se-nchide pe ambele părţi
cu toate că litera A
şi-a pus şi pălărie de vară
împotriva uitării

alungată pieziş mă întorc în viitorul din care
mă dor phonemele strivite sub coroana dinţilor de lapte
şi parcă ce-aş putea să fac
sorb ce-a rămas cu multă apă proaspătă.


autor Gabi Schuster



*din placheta Leuşteanul străin