Nichita Stănescu, Coloană infinită



Nichita Stănescu, Coloană infinită, lectura Nichita Stănescu



Coloană infinită

Vârtej interior și spus
prin luciul privirilor căzând înapoi,
Voi, ierarhii de nouri negri
curgând pe umeri de femeie, goi,
Unghii sclipind electric, violet,
zgâriind lumina până la culoare,
Tu, alunecare de toamnă spre iarnă
pe balustrada unui vânt, nemișcătoare,
Divină vocală, fluier de aur.
Sunete jupuite de melodie,
Voi, cuvinte, cu silabele în stea
ca geamul lovit de-o săgeată târzie.
Scări, scări de frânghie cu noduri,
Scări clătinate atârnând de nori,
Tu, ascensiune friguroasă spre ploaie
printr-un tunel de aripi, de condori.
autor Nichita Stănescu


Postări populare