Ion Luca Caragiale, Justiţia română, teatru radiofonic

Ion Luca Caragiale, Justiţia română, teatru radiofonic














Distribuţie: Nineta Gusti, Nicolae Gărdescu, Ştefan Niculescu Cadet, Nicolae Dinică
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971



regia Mihai Lungeanu 2012




regia Virgil Raiciu







Teatrul Radiofonic SRR





Justiţia română



Prezidentul (către reclamantă): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile...
Femeia Caliopa, republicană română: Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea întotdeauna seara ca amic, încă era și dumneaei care mi-este amică, și ați chemat-o dumneavoastră martoră că a fost acolo și poate să jure cum s-a-ntâmplat.
Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o să răspunză când o vom chema. Acu spune d­ta.
Reclamanta: Spui. A venit dumnealui.
Inculpatul: Dumneata m-ai chemat: am biletul dumitale.
Prezidentul: Tăcere.
Reclamanta: Dacă știam ce stofă ești, nu te mai chemam... A venit și zice să nu mai învârtim masa, care vorbeam cu soră-mea, care a murit, și ne spunea poezii de Iminescu și de Victor Cucu. (Ilaritate.)
Prezidentul: Cu sora dumitale care a murit?
Reclamanta: Da, la spital, de piept; ieșise din azil și-i plăcea poeziile... și eu o iubeam foarte mult, eu o băgasem în azil că aveam o protecție. (Plânge.) Și când vorbeam cu ea, apoi toată noaptea o visam.
Prezidentul: Cum vorbeai cu ea?
Reclamanta: Cu dumnealui: învârtea masa. Mi-a spus că e fericită și s-a întâlnit acolo cu mama; mă sărută dulce, dar mama nu poate vorbi că e în altă parte.
Inculpatul: Am zis că a trecut iar în incarnațiune.
Prezidentul: Tăcere. (Către reclamantă:) Și d-ta credeai?
Reclamanta: Cum să nu crez, dacă vorbea masa?
Prezidentul: Dar ceasul și cu inelele cum ți le-a luat?
Inculpatul: Fără să știu: eram mediu!
Prezidentul: Tăcere, inculpatule, de vrei să nu-ți agravezi situația. (Reclamantei:) Spune.
Reclamanta: A venit seara și zice că a învățat acuma să arate și persoana, dar nu cu masa, zice că l-a învățatără niște profesori de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: "dezbracă-te (senzație în auditoriu); scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitație!" și eu am scos ceasul și lanțul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o mătușă a mea și cu medalionul, cu o șuviță de păr de la soră mea, și inelele, și le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie și Tincuța că poate să jure. Și zice dumnealui Tincuții, zice "tu du-te dincolo", și a băgat-o în odăița ailaltă și a închis ușa, și "să nu vii până nu te-om chema!" încă Tincuța râdea de noi; dar dumnealui, aș! avea alte motive, să vedeți. Și după ce am pus ceasul cu lanțul și inelele pe masă, m-a legat la ochi și m-a pus să stau într-un picior, și am stat așa... am stat... preț ca la un sfert de ceas, și zice...
Inculpatul: Nu-i adevărat!
Reclamanta (izbucnind): Taci, șarlatane, care nu te-am crezut pentru ca să fii până-ntr-atât să râzi de o biată femeie ca mine!... Și după ce am stat așa, domnule prezident, de-mi amorțise piciorul și-mi făcea urechile vuu... vuu..., că mi-era și frică, că spunea că o să vie soră-mea, dumnealui zice: "ai adormit?" zic: "da", zice: "bine", și mi-a venit așa un fel de amețeală; zic: "o să mai ție mult?" zice: "nu mișca!" și am auzit odată puf! în lampă, și ușa buf! și parc-am văzut pe soră-mea, am țipat și am căzut jos leșinată. Când m-a deșteptat Tincuța, ia-l pe domnul de unde nu e; caută ceasul și inelele în sus, caută-le-n jos - nicăiri.
Martora Tincuța face o mărturisire care confirmă în totul plângerile reclamantei.
Avocatul ex-officio al apărării (după o pledoarie de două ore, încheie): Domnilor magistrați, voi fi scurt. Spiritismul, această sublimă știință a viitorului, este încă în fașe: ca orice copil în fașe poate face și greșeli; nu-i mai puțin adevărat că viitorul este al lui. Inculpatul, din greșală, în starea impersonală de mediu, a avut o mișcare de somnambul; a luat ceasul și celelalte, e adevărat, dar a făcut-o involuntar, era într-o stare de absolută iresponsabilitate. Știința modernă ne-a dat destule lumini asupra iresponsabilității: toată asieta sistemului nostru penal trebuie deci să se schimbe. Iată marele cuvânt al științei moderne: iresponsabilitatea - impunitate; tutelă da, nu pedeapsă. Ești iresponsabil? poți să-ți permiți din când în când o greșală de care în urmă ipso facto nu ești vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face!
Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetărie?
Inculpatul: De rușine!
Avocatul: Vedeți, d-lor magistrați, de rușine... Apoi poate avea rușine un om responsabil? Nu. Eu deci cer achitarea; în orice caz, circumstanțe atenuante. Nu uitați că trăim într-o epocă unde nu e rău să menajăm spiritismul și pe spiritiști.
Tribunalul, sub impresia ultimelor cuvinte ale apărării, admite circumstanțe atenuante și condamnă pe tânărul mediu la șase luni închisoare și 25 lei cheltuieli de judecată.
Reclamanta iese din pretoriu plângând și sărutând obiectele spiritizate, ce i s-au restituit, reîncarnate, de cătră d. prezident.


autor Ion Luca Caragiale

Postări populare