Ion Luca Caragiale, Căldură mare, teatru radiofonic









Ion Luca Caragiale, Căldură mare, teatru radiofonic


Durata: 7 minute
Distribuție: Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sandu Sticlaru, Neli Coman, Mihai Stoenescu, Dumitru Furdui, Ion Igorov
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971










Căldură mare



Termometrul spune la umbră 33° Celsius... Subt arșița soarelui, se oprește o birje, în strada Pacienței, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz'. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfârșit, un fecior vine să deschidă.
În tot ce urmează persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal și plin de dignitate.
Domnul: Domnu-i acasă?
Feciorul: Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la țară.
D.: Dumneata spune-i c-am venit eu.
F.: Nu pot, domnule.
D.: De ce?
F.: E încuiată odaia.
D.: Bate-i, să deschidă.
F.: Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat.
D.: Care va să zică, a plecat?
F.: Nu, domnule, n-a plecat.
D.: Amice, ești... idiot!
F.: Ba nu, domnule.
D.: Zici că nu-i acasă.
F.: Ba-i acasă, domnule.
D.: Apoi, nu ziseși c-a plecat?
F.: Nu, domnule, n-a plecat.
D.: Atunci e acasă.
F.: Ba nu, da' n-a plecat la țară, a ieșit așa.
D.: Unde?
F.: În oraș.
D.: Unde!?
F.: În București.
D.: Atunci să-i spui c-am venit eu.
F.: Cum vă cheamă pe dv.?
D.: Ce-ți pasă?
F.: Ca să-i spui.
D.: Ce să-i spui? de unde știi ce să-i spui, dacă nu ți-am spus ce să-i spui? Stăi, întâi să-ți spui; nu te repezi... Să-i spui când s-o-ntoarce că l-a căutat...
F.: Cine?
D.: Eu.
F.: Numele dv.?
D.: Destul atâta! mă cunoaște dumnealui... suntem prieteni...
F.: Bine, domnule.
D.: Ai înțeles?
F.: Am înțeles.
D.: A!... Spune-i că să ne-ntâlnim negreșit.
F.: Unde?
D.: Știe dumnealui... Da' să vie neapărat.
F.: Când?
D.: Când o putea.
F.: Prea bine.
D.: Ai înțeles?
F.: Am înțeles.
D.: A!... și dacă vede pe amicul nostru...
F.: Care amic?
D.: Știe dumnealui!... să-i spuie că nu s-a putut reuși cu afacerea știută nimic, fiincă am vorbit cu persoana... Nu uita!
F.: Se poate să uit?
D.: ...și zice că acuma e prea târziu, dacă n-a venit la vreme; căci dacă venea măcar cu câteva zile înainte, altă vorba!... poate că s-ar fi putut... Ține minte!
F.: Țiu, domnule...
D.: ... deoarece nu plecase încă mătușa persoanei care s-a dus pentru ca să dea arvuna tutorelui minorilor, și el nu aflase încă, deoarece nu-i spusese nepotul cocoanei, cu care era afacerea ca și terminată, dacă mai avea răbdare până luni seara, când trebuie neapărat să se-ntoarcă avocatul, fiincă s-a dus cu o hotărnicie; dar acuma, cu regret, este imposibil din mai multe punte de vedere, care le știe dumnealui... Așa să-i spui.
F.: Bine, domnule.
Domnul pleacă... Feciorul dă să-nchiză... Domnul se-ntoarce.
D.: A!... știi ce? nu-i spune nimic, fiincă poate nu ții minte exact persoanele. Trec eu mai bine deseară să-i spui... La câte vine d. Costică seara la masă?
F.: Care d. Costică?
D.: Stăpânu-tău.
F.: Care stăpân, domnule?
D.: Al tău... d. Costică.
F.: Pe stăpânu-meu nu-l cheamă d. Costică; e propitar...
D.: Ei! și dacă-i propitar?
F.: Îl cheamă d. Popescu.
D.: Și mai cum?
F.: Cum, mai cum ?
D.: Firește... Popescu, propitar... bine... și mai cum?
F.: Nu pot să știu.
D.: Nu-l cheamă Costică Popescu?
F.: Nu.
D.: Nu se poate.
F.: Ba da, domnule.
D.: Apoi vezi?
F.: Ce să văz?
D.: Îl cheamă Costică?
F.: Ba, Mitică.
D.: Mitică?... peste poate!... Ce stradă e aici?
F.: Numărul 11 bis...
D.: Nu e vorba de 11 bis.
F.: A zis domnul că nu vrea să puie 13, că e fatal.
D.: N-are-a face 13... Eu te-ntreb de stradă. Ce stradă e asta?
F.: Strada Pacienții...
D.: Strada Pacienții?... imposibil!
F.: Nu, domnule, e strada Pacienții.
D.: Atunci, nu e asta.
F.: Ba-i asta.
D.: Nu.
F.: Ba da.
D.: Eu caut din contra strada Sapienții, 11 bis, strada Sapienții, d. Costică Popescu.
F.: Așa?
D.: Așa.
F.: Atunci, nu e aici.
D.: Foarte bine.
Domnul pleacă și merge la birje. Birjarul doarme pe capră. Caii dorm la oiște.
Domnul: Haide, birjar!
Birjarul: Nu slobod... este muștiriu, mo roc...
D.: Care muștiriu?
B.: Nu știi la mine, mo roc...
D.: De unde l-ai luat?
B.: Ghe acolo, mo roc.
D.: Apoi, nu sunt eu?
B.: Ie! la domnu este, mo roc.
Domnul suie... Birjarul trage bice... Caii se deșteaptă și pornesc. Domnul se ridică-n picioare, la ceafa birjarului.
D.: Ascultă-mă; știi dumneata unde e strada Pacienții?
B.: Ala nu știi, mo roc.
O babă trece. Domnul oprește birja.
Domnul: Mă rog, jupâneasă, știi dumneata unde e strada Pacienții?
Baba: Asta e, măiculiță.
D.: Ei, aș!... Teribil de ramolită!... Mână-nainte, birjar !
Birja pornește. Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colț, unde pe prag moțăie la umbră un băiat cu șorțul verde.
Domnul: Tânărule, ce stradă e asta?
Băiatul: Strada Pacienții...
D.: Ești un prost!... înainte, birjar!
Birja merge încă o bucată bună... Un sergent de stradă stă pe o bancă la poarta unei curți mari. S-a descălțat de cizme, să-și mai răcorească picioarele. Domnul face semn; birja oprește.
Domnul: Sergent!
Sergentul: Ordonați!
D.: Mă rog, nu știi dumneata unde e strada Pacienții?
S.: Chiar asta e.
D.: Imposibil.
S.: Da, domnule, asta e.
D.: ...la d. Popescu, numărul 11 bis...
S.: Ei, da, mai în sus, pe mâna stângă, niște case galbene-n curte, cu marchiză...
D.: A !... Atunci feciorul e un stupid!... Mersi!... Întoarce, birjar!

autor Ion Luca Caragiale

Postări populare