Wilhelm Hauff, Povestea Califului Barză



Wilhelm Hauff, Povestea Califului Barză






Califul barză

repovestire





    A fost odată un calif (conducător musulman), pe nume Raşid, care trăia fericit..., până când într-o zi vizirul său i-a spus că a văzut în apropierea palatului un negustor care avea de vânzare multe, multe lucruri interesante. Atunci califul a cerut să vină acel negustor până la el, să-i aleagă vizirului obiecte pe plac.

Îndată porunca s-a împlinit. Printre diversele mărfuri se afla o cutie cu un praf ciudat şi cu o hârtie scrisă într-o limbă străină. Califul a fost curios să afle ce e acel praf şi ce scrie pe hârtie, deci le-a cumpărat şi a chemat pe un om învăţat, care cunoştea toate limbile pământului, să-i tâlcuiască scrisul. Selim cel învăţat a venit şi a descifrat: pe hârtie scria că praful are puterea să transforme pe oricine în orice vietate, încât să înţeleagă glasul animalelor şi pe al păsărilor..., iar ca să-şi revină la chipul de om, trebuia ca să se închine de trei ori spre răsărit, rostind cuvântul - Mutabor. Dar, spunea în hârtie, dacă în timpul vrăjii cei transformaţi râd, atunci uită îndată cuvântul şi rămân pe veci jivine...


Încântat, califul a hotărât ca a doua zi să încerce praful, împreună cu vizirul său. Au plecat mai departe de slujitori, până au zărit nişte berze, la o baltă. Dornici să afle ce-şi spun acestea, au tras praf din cel vrăjit pe nas şi s-au făcut berze! S-au uitat miraţi unul la celălalt, nevenindu-le să creadă! Iar mai apoi au ascultat ce-şi vorbeau berzele.


Ei, de-ale berzelor... Povesteau ce au mâncat şi exersau un dans... berzesc, foarte caraghios. De aceea, califul barză şi vizirul său au început să râdă, uitând că râsul e interzis. Cum au râs, au uitat cuvântul acela şi n-au mai putut să-şi reia înfăţişarea obişnuită. Trişti, zburau de colo-colo, crezând că sunt pierduţi pentru lumea oamenilor... Ca să-şi mai aline dorul, mergeau şi prin Bagdad, la palatul califului, să vadă locurile unde trăiseră. După câteva zile, au aflat că în locul califului era deja cinstit fiul unui vrăjitor vestit. Atunci abia califul a înţeles că toată negustoria cu praful fusese o înşelăciune a acelui vrăjitor, care era supărat pe el şi care astfel i-a luat locul. De aceea, cele două berze neobişnuite (care vorbeau între ele cu glas omenesc) au fost şi mai întristate. Poposind în noaptea următoare între ruinele unui palat, au auzit plânsul şi suspinul unei făpturi omeneşti..., dar care era de fapt cu chip de bufniţă.

Ei i-au spus povestea lor, iar ea - era o prinţesă - pe a ei: pentru că nu acceptase să fie soţia fiului aceluiaşi vrăjitor care îi procurase praful califului, fusese transformată de acesta în bufniţă (turnându-i o licoare pe ascuns), şi el îi spusese că va rămâne închisă pe veci între aceste ruine, până când cineva se va milostivi să o ia de soţie aşa cum e... Bufniţa le-a spus berzelor că ştie o soluţie pentru scăparea lor, dar că le-o spune cu o singură condiţie: ca unul dintre ei să o ia de soţie, să o scape şi pe ea!


Au stat mult pe gânduri califul şi vizirul. Vizirul era deja însurat, nu-şi dorea o altă soţie; iar califul nu era însurat, dar nici nu-şi dorea să se însoare pe necunoscute... În cele din urmă, califul acceptă să o ia de soaţă pe bufniţă, iar aceasta le spuse că între ruine, din când în când, vrăjitorul se aduna cu prietenii săi şi petrecea; poate că la o asemenea petrecere el va vorbi despre cuvântul vrăjit... Chiar în noaptea aceea, s-a nimerit să se adune aceştia. Într-adevăr, printre prietenii vrăjitorului se afla şi negustorul prafului..., care a amintit că Mutabor era cuvântul vrăjit... Berzele ascultau în taină şi au aflat de scăparea lor. S-au înclinat spre răsărit, l-au rostit, califul promiţând să o ia în căsătorie pe bufniţă... Și toţi trei au revenit la înfăţişarea omenească. Bufniţa era o prinţesă preafrumoasă, încât califul a fost încântat de alegerea făcută şi a binecuvântat momentul când a fost transformat în barză. El s-a reîntors la palat şi a prins pe vrăjitor şi pe fiul său, pedepsindu-i groaznic.

Apoi a trăit fericit lângă soţia sa, amintindu-şi din când în când împreună cu vizirul cum e să fii barză...


Iată că o întâmplare care părea la început rea, s-a dovedit mai apoi bună...


autor Wilhelm Hauff





Teatrul Radiofonic SRR

Postări populare