Ion Barbu, După melci
Ion Barbu, După melci
lectura Maria Ploae
lectura necunoscut
După melci
Unchiului meu Sache Soiculescu
al carui glas il imprumut aici.
Dintr-atâţia fraţi mai mari:
Unii morţi,
Alţii plugari
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
Scunzi, peltici,
Numai eu răsad mai rău
Dintr-atâţia (prin ce har?)
Mă brodisem şui, hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci...
Când Păresim da prin lunci
Cu pietrişul de albine,
Ne părea la toţi mai bine:
Ţânci ursuzi,
Desculţi şi uzi
Fetişcane
(Cozi plăvane)
Înfăşate-n lungi zăvelci
O porneau în turmă bleagă
Să culeagă
Ierburi noi, crăiţe, melci...
Era umed la bordei
Şi tuleam şi eu cu ei.
I
Tot aşa o dată, iar,
La un sfânt prin Făurar
Ori la sfinţii Mucenici
Târla noastră de pitici
Odihnea pe creastă, sus,
- Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fugă
Subt o glugă
De aluni, pe buturugă
Odihnii
Şi eu curând..
Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Că tot stând şi alegând
Jos pe vraful de foi ude
Prin lăstari şi vrejuri crude,
S-ar putea să dau de el,
Melcul prost, încetinel...
În ungher adânc, un gând
Îmi şoptea ca melcul blând
Din mormânt de foi, pe-aproape
Cheamă Omul să-l dezgroape...
Şi pornii la scotocit
(Cu noroc, căci l-am găsit)
Era tot o mogâldeaţă
Ochi de bou, dar cu albeaţă:
Între el şi ce-i afar'
Strejuia un zid de var.
-Ce să fac cu el aşa?
Să-l arunc nu îmi venea...
Vream să văd cum se dezghioacă
Pui molatic, din ghioacă :
Vream să vad cum iar învie
Somnoros, din colivie...
Şi de-a lungul, pe pământ
M-aşezai cu acest descânt :
- "Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vărgat
Şi ferecat;
Lasă noaptea din găoace,
Melc nătâng şi fă-te-ncoace
Nu e bine să te-ascunzi
Sub păreţii grei şi scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colţi de iarbă pe răzoare
Au zvâcnit iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapădă cojoace
Şi tu singur în gaoace!
Hai, ieşi,
Din cornoasele cămeşi!
Scoate patru firişoare
Străvezii, tremurătoare,
Scoate umede şi mici
Patru fire de arnici;
Şi agaţă la feştile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de mărgărint
Înzăuatul tău argint...
Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei şi mai la vale,
În tarlale
-Tipăreşte brâu de bale..."
După ce l-am descântat
L-am pus jos
Şi-am asteptat...
Înserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bâzâind la vântul strâmb
Îmi ziceau răstiţi din drâmb...
Năzdrăvana de pădure
Jumulita de secure,
Scurt, furiş
Înghitea din luminiş.
Din lemnoase văgăuni,
Căpcăuni
Îi vedeam piezişi cum cască
Buze searbade de iască;
Şi întorşi
Ochi buboşi
Înnoptau sub frunţi pestriţe
De părose
Şi bărboase
Joimărite.
Şi cum stau sub vânt şi frig
Strâns cârlig,
-Iscodind cu ochii treji
Mai de sus de brană, drumul
Unde seara ţese fumul
Multor mreji;
De sub vreascuri văzui bine
Repezita înspre mine
O guşată cu găteji.
Chiondorâş
Cată la cale:
De pe şale,
Când la deal şi când la vale,
Curgeau beţele tărăş.
Iar din plosca ei de guşă
De mătuşă
Un tăios, un aspru: hârrşi..
Plâns prelung cum scoate fiara,
Plâns dogit,
Când un şarpe-i muşcă ghiara,
Muget aspru şi lărgit
De vuia din funduri seara...
-Mi-a fost frică, şi-am fugit!
II
Toata noaptea viscoli...
Încă bine n-ajunsesem
Că porni duium, să vie
O viforniţă târzie
De Paresemi.
Vântura, stârnind gâlceava
Alba pleavă;
Şi cădeau şi mărunţei
Bobi de mei...
(Ningea bine, cu temei).
În bordei
Foc vârtos mânca năpraznic
Retevei.
Pe colibă singur paznic
M-au lasat c-un vraf de pene...
Rar, le culegeam alene:
Moşul Iene
Răzbătea de prin poiene
Să-mi dea genele prin gene.
Şi trudie,
Lângă vatră prigonit
Privegheam prelung tăciunii...
Umbre dese,
Ca păunii,
Îmi roteau pe hornul şui
Leaşa ochilor verzui.
Şi-mi ziceam în gând:
"Dar el,
Melcul, prost, încetinel?
Tremura-n ghioacă, varga,
Nu cumva un vânt să-l spargă:
Roagă vântul să nu-l fure
Şi să nu mai biciuiască
Bărbi de muşchi, obraji de iască,
Prin pădure.
Roagă vântul să se-ndure"
De la jarul străveziu,
Mai târziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-înalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecită,
Dar prin ghiaţa încâlcită,
Fulgera sul lung de har,
Prăpădenia de-afar':
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Până sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cădeau cepi de arbagic.
Viu îmi adusei aminte.
Ce-auzisem înainte,
De o noapte între toate
Urgisită,
Când, pe coate,
Guri spurcate
Suflă vânt
Să dărâme
Din pământ...
Când, pe-un sloi, rupând din pită,
Baba Dochia-învălită
Cu opt sărici
Stă covrig,
Stă, înghite
Şi sughite
Şi se vaicără
De frig.
- Hei, e noaptea-aceea poate!
Înapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gândul, sus, la-el,
Şoptii:
"Melc încetinel,
Cum n-ai vrut să ieşi mai iute!
Nici viforniţă, nici mute
Prin păduri nu te-ar fi prins...
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Şi alene
Să chemăm pe moşul Iene
Din poiene,
Să ne-nchida:
Mie, gene;
Ţie,
Cornul drept,
Cel stâng,
Binişor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!"
III
Dintre pene şi cotoare
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(În câmpie
Colilie
Războind cu lunecuşul
Din tăpoi săltând urcuşul),
Înălţat la dâmbii prinşi,
Mă-întorsei subt aluniş,...
Îl zării lângă culcuşu-i
De frunziş.
Era, tot, o scorojită
Limba vânătă, sucită,
O nuia, ea un hengher
Îl ţinea în zgărzi de ger!
Zale reci,
Aspre benţi ce se-întretaie,
Sus, pe vreascurile seci,
Îl prindeau:
O frunză moartă, cu păstaie.
Şi pe trupul lui zgârcit
M-am plecat
Şi l-am bocit:
- "Melc, melc, ce-ai făcut
Din somn cum te-ai desfăcut?
Ai crezut în vorba mea
Prefacuta... Ea glumea!
Ai crezut ca ploua soare,
C-a dat iarba pe razoare,
Ca alunul e un cantec...
- Astea-s vorbe si descantec!
Trebuia să dormi ca ieri,
Surd la cânt si imbieri,
Să tragi alt oblon de var
intre trup si ce-i afar'...
- Vezi?
Iesisi la un descantec;
Iarna ti-a muscat din pântec...
Ai pornit spre lunci si crâng,
Dar pornisi cu cornul stâng,
Melc natâng,
Melc nătâng!"
Iar când vrui să-l mai alint
Întinsei o mână-amară
De plâns mult....
şi, dârdâind,
Două coarne de argint
Răsucit, se fărâmară.
Că e ciunt, nu m-am uitat...
Ci, în punga lui cu bale,
Cu-însutite griji, pe cale
L-am purtat
Legănat:
Punga mică de mătasă...
Iar acasă
L-am pus bine
Sus, în pod
(Tot lângă mine),
Ca să-i cânt din când în când
Fie tare
Fie-n gând:
"Melc, melc,
Cotobelc,
Ploua soare
Prin fâneţuri şi răzoare,
Lujerii te-aşteaptă-în crâng
Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la moşul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng...
- Iarna coarnele se frâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"
autor Ion Barbu