Bogdan Ghiu, Imaginarea unui arhetip, lectura Bogdan Ghiu








Bogdan Ghiu, Imaginarea unui arhetip, lectura Bogdan Ghiu




Imaginarea unui arhetip


Când mi-aţi dat cuvintul, am văzut
că-i o bucată din carnea spurcată
a duşmanului nostru,
cu care să spun: Am învins!
Din gură în gură a fost purtat
trofeul, şi iată-l, a ajuns
acum la mine,
să-l fac eu cuvânt,

căci carnea asta nu poate fi mestecată
şi nu poate fi înghiţită,
ea nu ne poate hrăni, e
o carne străină, şi nimic din ce e
străin nu ne poate face să creştem.
Purtată din gură în gură
a ajuns acuma la mine. S-o spun.
Să spun: Am învins!
cu carnea duşmanului nostru în gura,
şi spunând să o scuip, după
lege, să o zvirlu în foc.
Spurcatul, el nu s-ar fi dat înapoi
să ne lase să putrezim
ca pietrele munţilor, sub cerul liber.
El nu ne-ar fi adăpostit o clipă măcar.

Am învins!
Iar noi îi facem carnea moartă cuvânt.

Am învins!
I-am smuls vorba din gură
şi pe el vieţii l-am smuls.
Am învins. Ptiu! Am învins.

autor Bogdan Ghiu