Angela Marinescu, Satul, lectura Angela Marinescu




Angela Marinescu, Satul, lectura Angela Marinescu




Satul

Cu părul ras mă plimbam prin sat
în timpul în care poezia nu mai avea nici o putere.
Nimeni Nu Mai Avea Nici O Putere.
Din câteva case mărunte ieseau aburi de fum.
vitele, în grajduri, nu-si miscau decât trupul.
era timpul să vină întunericul cu pielea jupuită
era timpul să vină noaptea plină de plăci de fier înrosit
pe mîini ca niste solzi
era timpul să vină câinii si pisicile,
arzând de vii printre alte animale.
eu eram călugărita care îsi distruge sexul.
au venit să mă chinuiască străinii slăbiti si rudele de sânge.
un vârtej de aer îmi lua capul si-l ducea într-un loc
fără nici o sansă; câtiva diavoli înalti, cu nasul prea mare,
rupeau nepăsători din pielea capului meu.
îngerii plini de sânge mă ajutau să trăiesc.
nu am mai vrut să scriu căci iarba crestea cât gardul, peste sat.
si nu am mai vrut să fiu linistită căci Linistea era însusi satul.
dintr-o dată Focul a cuprins mare parte din sat; era aceasta o pedeapsă
dar si o bucurie.
nimeni nu stia adevărul iar eu nici atât.
si a zis Manole către femeia sa: ăde bună seamă avem să murim
căci am văzut pe Dumnezeu".

(Satul, din Cocosul s-a ascuns în tăietură)

autor Angela Marinescu