Mihai Eminescu, Vis

Mihai Eminescu, Vis, lectura Adrian Pintea
Mihai Eminescu, Vis, lectura Marcel Iureş
















Vis



Plutesc pe rîu – pe pânza-i plană,
Pe păduri vineţi de cristal,
În urmă-mi noaptea dumbrăvană,
Nainte-mi domnul cel regal.

Căci pe o insula ferice
Se-nalţă cupola de bronz,
A lui coloane nalt-antice
Sub norii nopţii mari şi blonzi.

Mă urc pe scări, intru-năuntru:
Tăcere – de-aud al meu pas,
Se-nalţ-frumoase, lucesc mândre
Chipuri de sfinţi p-iconostas.

Şi-n turla (mare) doar străluce
Un singur sâmbure de foc
Ce luminează sub o cruce
Şi naşte umbre-n orice loc.

Şi numai sus, din cer, apasă
Un cântec trist, prin stâlpii reci,
Ca o cerşire tânguioasă
Pentru repausul de veci.

Şi-n tactul muzicei ce-ntreabă
Ieşi încet un chip ca-n somn,
Cu o făclie-n mâna slabă,
C-o lungă mantie de domn.

Şi când mă uit în a lui faţă
Cu ochii-nchişi, căzuţi în fund,
Cu o slăbire lunguiaţă,
Cu buze vineţi strâns profund.

Ah! îl cunosc ăst chip ce trece,
Ăst sân de marmură palit.
Ce cald-ai fost şi cum eşti rece,
Tu dulce înger ce-am iubit.

Când mi-ai murit tu? Cum se poate
Să nu o ştiu că nu mai eşti?
Visez? Sau moartă eşti, iubită,
Sau ambii-n groapă visăm morţi?

Eşti moartă tu? Sunt mort în groapă
Te văd ca-n vis, o dulce stea?
Trăim în lume? Este lumea?
Sau e o viziune-a mea?

Ce este lumea? Sclav şi rege…
Închipuiri a lumei sorti,
Căci viaţa-ntreagă-a lumii-ntrege
Un vis e al eternei morţi.


autor Mihai Eminescu

Postări populare