Tudor Arghezi, Incertitudine, lectura Tudor Arghezi








Tudor Arghezi, Incertitudine, lectura Tudor Arghezi





Înregistrare pe bandă magnetică din 1956, conservată în Fonoteca Radio România.


Incertitudine 




Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neştire.

Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind alb şi tremurând.

Scama tristeţilor mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimarul meu.

Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
Aş cânta: nu cânt şi sunt
Parc-aş fi şi nu mai sunt.

Gândul meu al cui gând este?
În ce gând, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?

Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultând glasul ciudat
Al mlaştinii şi livezii.
Şi semnez:
Tudor Arghezi



autor Tudor Arghezi