Alexandru Odobescu, Vulpea bearcă, lectura Octavian Cotescu
Alexandru Odobescu, Vulpea bearcă, lectura Octavian Cotescu
A fost odata un vanator care, de cate ori mergea la vanatoare, avea obicei sa ia cu dansul pe slujitorul sau, iar cand se intorcea inapoi, povestea cui vrea sa-l asculte o multime de intamplari minunate, care de cand lumea nu trecuse nimanui nici macar prin vis, si, la toate aceste basne, nu lipsea niciodata de a aduce ca martor pe biata sluga, adevarat om al lui Dumnezeu. Azi asa, maine asa, pana cand intr-o zi, acesta, satul de a face mereu de pomana meseria ticaloasa de martor mincinos, isi ceru seama de la stapan si voi cu tot dinadinsul ca sa-si ia ziua-buna de la el. Stapanul starui ca sa afle pricina acestei neasteptate hotarari, si, cu vorbe blande, il intreba: - Oare nu te multumesti cu simbria ta si cu traiul ce ai in casa la mine, de vrei sa ma lasi? - Sa nu pacatuiesc, cocoane, ii raspunse slujitorul; toate sunt bune la domnia-ta. Dzeu sa-ti dea tot bine!
Dar sa-ti spun curat, si sa nu-ti fie cu suparare: uite, ma mustra cugetul de atatea dovezi mincinoase ce-mi ceri sa dau pe toata ziua, cand incepi, adica sa fie cu iertaciune, cand incepi a taia la palavre vanatoresti. E pacat de Dumnezeu, cocoane, sa ma afundez eu cu totul in focul Gheenei si sa port eu, saracul de mine, tot ponosul pacatelor cu care domnia-ta iti incarci de bunavoie sufletul. Lasa-ma mai bine sa ma duc cu Dumnezeu!
Asa vorbi servitorul, si stapanul se puse pe ganduri; dar fiindca el cunostea pretul unei slugi drepte si credincioase, se razgandi bine si-i raspunse intr-astfel: - Ia asculta, baiete!
Vad ca tu esti om cu frica lui Dumnezeu. Ramai la mine si ajuta-ma ca sa ma dezbar de pardalnicul meu de narav. Crede-ma, nici eu n-as voi sa spun ceea ce nu prea este tocmai adevarul; dar ce sa-i faci naravului? Ma ia gura pe dinainte. Asadar, sa facem cum e mai bine; sa facem intre noi o invoiala, ca sa scap si eu de asa urat cusur, sa ramai si tu impacat cu sufletul. Cand ma voi afla in vreo adunare, tu sa stai la spatele meu, si cat vei auzi ca incep a croi cate una mai deocheata, tu sa ma tragi de maneca hainei, caci eu indata voi indrepta-o dupa fiinta adevarului. Asa spusera si asa ramase sa fie. Peste cateva zile, sezand la masa cu altii, vanatorul incepu sa poveteasca ca la o vanatoare la care fusese de curand, i-a iesit inainte o vulpe, care avea o coada, o coada lunga, lunga cel putin de cinci stanjeni!
Pe cand, in focul povestirii, el rostea cu cea mai deplina incredintare, ca si cand lucrul ar fi fost intocmai dupa cum il spunea, deodata se simti tras, pe dindarat, de maneca surtucului. Isi aduse aminte de tocmeala cu slujitorul; isi lua vorba inapoi si, indreptandu-se ca, in infierbinteala vanatorii, nu va fi vazut tocmai bune, reduse coada vulpii pana la vreo doi stanjeni. O noua smanceala de haina il facu s-o mai scurteze cu un stanjen. La a treia, o cionti pana la doi coti. Simtind inca si acum efectele restrictive ale constiintei servitorului, se indupleca a mai reteza din coada vulpii: - Doi coti intocmai nu va fi fost, zise el asudand, dar, pre legea mea, ca era de un cot si mai bine!
Sluga, care se bucura acum si multumea in sine lui Dumnezeu, auzind pe stapanul sau cum se lepada din ce in ce mai mult de ispitele Satanei, crezu ca e momentul nimerit spre a-l aduce la o deplina pocainta si-l mai trase inca o data de maneca. Dar rabdarea vanatorului era ajunsa la culme, si intorcandu-se deodata infuriat catre neimblanzitul sau censor, se rasti la dansul, strigand in gura mare: - Bine, miselule!
Nu ti-e destul cu atata? Ce vrei sa las vulpea bearca? Dar mai bine sa te ia pe tine dracul de o mie de ori, decat sa ramaie vulpea mea fara coada!
Pseudo Kynegeticos, cap. 4
autor Alexandru Odobescu
