Blesteme, George Topârceanu, Tudor Arghezi, lectura Maia Martin













Blesteme, Tudor Arghezi
Blesteme, George Topârceanu
lectura Maia Martin

muzica Goran Bregovic
montaj Maia Martin






Blesteme


Prin undele holdei şi câmpi de cucută,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna-n zabranice, mută,
Intră ca un taur cu cornu-n stihie,
Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:
In împărăţie de bezna şi lut să se facă
Grădina bogată şi ogada saracă.
Cetatea să cada-n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenuşă, s-a acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie, şi vântul
Să zacă-mbrâncit cu pământul.
Subolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Sa fete în purpură şorecii sute.
Gânganii şi molii necunoscute
Să-şi facă-n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi mărgăritare.
Pe strunele de la viori şi ghitare
Să-ntinză păianjeni corzi necântătoare.

Întâi, însă, viaţa, bolind de durată,
Să nu înceteze deodată,
Şi chinul să-nceapă cu-ncetul.
Să usture aerul greu, ca oţelul.
Să şchiopete ziua ca luntrea dogită,
Să-ntârzie ora în timp să se-nghită,
Şi, nemarginită, secundă
Să-şi trecă prin suflet, gigantica, undă:
Pe sârma tăioasa-a veciei, în scame
Şi rumegătură să vi se destrame.
Gâtlejul, fierbinte de sete,
Să cate scuipat să se-mbete,
Şi limba umflată-ntre buze
Să lingă lumina şi ea să refuze,
Si-n vreme ce apă din seşuri se strânge,
Să soarbă-n mocirla copitelor sânge.
Şi strugurii viei storşi cu muşcătură
Să lase in gură coptură.
Coboară-se cerul, furtuni de alice
În câmp să v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,
Vârtej urmărindu-i pe semeni.
Odihna cerându-i, pământul să-ntepe
Ivindu-se şerpii când somnul începe.
autor Tudor Arghezi 









Blesteme

(Tudor Arghezi)  


Ușure, prin leșia dimineții,
La ceasul când se iscă precupeții
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gândul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicând pre ea:

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tale, făptură buimacă.
Plesni-ți-ar timpanul,
Să n-auzi când trece traivanul.
Să uiți la cetanii tipicul
Și psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ți pută buricul.

Vedea-te-aș în vreo fițuică
Pus cu litere de-o șchioapă.
Curge-ți-ar pe-o nară țuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan-Duică
Și pupa-te-ar Popa Iapă!

Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur
Tăria sfărmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vântul, când somnul începe,
La cap să-ți necheze o mie de iepe.

Stihia, deasupra, să macine-n gușe
Ninsori de funingini și ploi de cenușe.
Să latre la tine, căzut în noroi,
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă și munții, sculați în picioare,
Cu labele-n șolduri pornind fiecare,
Pe creștet să-ți calce, făcându-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.
Pe tine, jivină de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Și când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ți fete un șoarice-n palmă.

La fund, călimara aproape uscată
Să aibă și-o muscă-necată
Și stropi de negreală zvârlind pe hârtie,
Penița crăcită să nu vrea să scrie.
Un dinte să-ți crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă și moale, atins,
Să-l simți că te doare-ntr-adins...
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile și vag pederaste,
Să-ți strâmbe-n neștire ținuta și graiul,
Și-n uliți să crească alaiul
Vârtej petrecându-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.

Iar tu, piază-rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeață,
În păr mătreață,
În nas roșeață,
În inimă un ceas rău.
În piept o scoabă
Și-n pat o babă.
Fă din el păpușe,
Să-l strivească-n ușe
Fată jucăușe:

Să-i smulgă urechea și țâțele,
Să-i curgă prin coate tărâțele,
Stuchi-l-ar mâțele!


autor George Topârceanu 



George Topârceanu






* publicata la 1 dec. 2011