Adrian Munteanu, Umple, iubito, cu vin vechi potirul , lectura Maia Martin




Adrian Munteanu, Umple, iubito, cu vin vechi potirul , lectura Maia Martin

muzica Manuel de Falla, From "El Amor Brujo", Danza del terror
montaj Maia Martin


Umple, iubito, cu vin vechi potirul,

Umple, iubito, cu vin vechi potirul,
Căuşul tainei, limpezit de muze !
Alintă apa dulce din havuze
Ce-a adormit cu trudă trandafirul !

Aşterne masa cu-n surâs pe buze,
Aşează pâinea şi veghează mirul
Ademenind spre trup încins zefirul
Aromitor al zorilor lăuze.

Aprinde focul, nu-l lăsa să piară,
Aruncă lemne pe altar! Apoi
Miresme dulci ne vor zidi. Spre seară

Vom dezbrăca veşminte. Drepţi şi goi
Ne vom topi ca un palat de ceară
În flacăra dintru adânc de noi.


autor Adrian Munteanu



* publicata la 30 iul. 2012