Noi, noi amândoi

proiectul Eu zbor! Veniţi cu mine?
Noi, noi amandoi
texte de Maia Martin, Ion Toma Ionescu, Ion Vanghele, Mihaela Dumitriu, Ion Ionescu Bucovu, Emanuel Pope

lectura Maia Martin
montaj Maia Martin
muzica Max Bruch, Concert Pieces for violoncello and orchestra, Kol Nidrei: Adagio based on Hebrew melodies op.47


Noi, noi amândoi, 2011, 70x50, acril/pânză




Picături de lumină
Magnetice umbre
Un dans de şopârle
Sub frunză ascuns


Dispare ea frunza
Dispare pământul


Pe marginea brumei
Şoptim amândoi
"Noi"
...unu-doi, unu-doi...

Maia Martin, 2012




Eşecul. Etapa de concurs

Experienţa mea era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a împins către sofaua ce-mi oferea un punct de sprijin. Corpu-i longilin, fără sfârşit îmi curenta mâinile tremurânde sub muselina uşoară, iar buzele, descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpâni. Invelişul lunecase de mult. Cu degetele resfirate, să nu pierd nimic, mângâiam suprafaţa corpului devălmăşit. Ore în şir, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. N-aş fi putut bănui că există atâta delicateţe.
- Nu-i nimic, ne-am dorit prea mult.

Ion Toma Ionescu



Pentru că eşti albă

Pentru că eşti albă
şi îți prinzi fustele peste trupul tău de intensă lumină cu același ac de siguranță pe care l-a folosit și mama
după ce bunica a obosit s-o mai învețe răgazul împăturirii din sine
Pentru că ești hrana disperării din închipuire
si ești cutremur al absenței reverberată-n roua grădinilor din vis
Pentru că te presimt ca pe un submarin atomic alunecând prin abisul meu tainic
cu pași fără de murmur
Pentru că ești secretul care nu răspunde
și-n nopțile de teamă copil mă porți ca pe o năframă
Pentru că nici timpul nu te știe
oglindă să-ți cunoască chipul
și-n toată însingurarea existenței misterul tău e tot ce am aproape
Pentru că în pragul risipirii așteaptă trupul tău în chip de poartă
Acolo abia,
despovărat,
nefericitul însetat din mine
sorbind nesățios printr-un sărut culorii tale îi va deveni pereche.
Eu dispărând mai alb decât lumina lunii, tu rămânând îmbujorată
Mireasă a lui pe veci
copilă tu,
Mereu, iubita mea
pururi într-atât de albă.

 Emanuel Pope


Femeie

ai trecut într-un mantou de seară,
femeie, pe sub geamurile mele,
era un început de primăvară,
în mână îţi luceau vreo trei inele.

în urmă-ţi a rămas strada deşartă,
doar un miros de liliac în floare,
o tristă amintire, aproape moartă
şi mi-ai lăsat în suflet doar răcoare.

mi te-am văzut în noaptea fără stele
aşa cum te văzusem altădată,
şi cum gândeam în cântecele mele
pe patul alb, seducător de caldă.

voiam să te frământ în băi de stele,
din corpul tău să fac viori de nuc
cu el să-mi mângâi dorurile mele
şi-apoi cu tine-n lume să mă duc.

peste vederi îmi cade-un văl de ceaţă,
aş vrea să fie iar un început,
să fie o eternă dimineaţă
să ne-necăm în marea de trecut.

am coborât în mine ca-n infern,
ca un lunatec, făcător de rele,
din sufletu-mi stingher si-atât de tern
mai mi-au rămas doar nopţile rebele.

9 februarie 2011
Ion Ionescu - Bucovu




Cu trupul tău subţire de silfidă
Alunecam două speranţe-n Rai
Iar cerul ne închide în firidă
Într-o culoare ca de luna Mai

Şi timpul plânge-n pletele bogate
Atât de verzi de salcii care sunt
Eu te sărut pe poalele brodate
Cu semnele de cer şi de pământ

Alunecăm prin cer ca printr-o mare
Doi şerpi de jad cu ochii de smarald
Cu aripi albe şi arzând în soare
Şi dorul mă învăluie iar cald.
Ion Vanghele




Eu pe negru
tu pe alb
născuți galben-smarald,
zori și noapte
stăpâniți de șoapte
armonie și putere
dansul ritmic în tăcere.
Tu respiri eu înspir
născuți roșu-safir
stăpâniți de gând-tăcere
făr de chin și de durere...
Mihaela Dumitriu





hai sa fim seriosi
totul este anapoda
albul ma demoralizeaza
parca m-as culca cu o statuie moarta
voi stati ca doi gemeni in profil invers
va studiati gandurile 
va uzati sentimentul cardiac
minotaurul a iesit in pauza regulamentara
e momentul sarutului
cu un ranjet alb 
dintii de otel 
musca din panza 
cu pofta condamnatului la moarte


Adrian Grauenfels, 2012



* publicata la 1 aug. 2012