Amintire de la Adamclisi: Tropaeum Traiani

În vara acestui an am hotărât sa schimbăm ruta de întoarcere de la mare şi să facem un ocol pentru a vedea monumentul de la Adamclisi. Drumul a fost foarte frumos, un adevărat peisaj de podiş. Am admirat ritmul colinelor molcome cu coame aride şi arse de soare, cu brâuri de iarbă mică si deasă, cu pereţi de argilă ce se căscau prietenos pe marginea drumului.
Poezia locurilor compensa drumul cam plin de hârtoape şi găuri.
O curiozitate: localnicii puneau fasole uscată direct pe asfalt pentru a fi strivite de maşini. Stăteau pe băncuţă în faţa casei, cu mâinile împreunate în poale şi aşteptau să se înfăpuiască marea strivire.




Drumul a fost destul de lung. La un moment dat am făcut dreapta. Cu emoţie am văzut la capătul unei străzi străjuite de plopi, monumentul de la Adamclisi, Tropaeum Traiani.
Am coborât din maşină cu toţii, ne-am dezmorţit, am vorbit cu cei doi căţei ce ne întâmpinau şi am pornit spre intrare. Biletele costau cam 3,5 lei sau 7,0 lei. Mai în glumă, mai în serios, am conchis că suntem un grup organizat de patru oameni, iar doamna a fost drăguţă şi ne-a servit cu varianta mai ieftină a biletelor.



Am fost impresionată de liniştea care înconjura locul. În urma noastră un val de praf, în faţa noastră o alee largă pavată cu piatră ce poposea în perpendiculara unui corp circular ce se înălţa spre cer: Tropaeum Traiani.
Am păşit încet, privind piatra şi vizualizând alţi paşi, alte picioare, alte încălţăminţi ale vremurilor trecute… Fotografiam cu ochii minţii, dar şi cu ajutorul micuţului meu Canon.




Am citit în urmă cu mulţi ani “Arta romană de la Republică la Constantin” scrisă de Richard Brilliant. Scormoneam în minte după informaţiile citite atunci şi nu numai.
În acelaşi timp, mă bucuram de ceea ce vedeam. Am fost uimită să aflu că acest monument este doar o reconstituire făcută în 1977. Din păcate nu am avut un ghid care să ne îndrume. Iar noi am fost nişte turişti haotici.



Am dat ocol monumentului, apoi căutam să vedem mai multe. În spatele lui însă nu erau decât două plăci: altarul şi mormântul tumular.

Am pornit pe potecile din spate căutând muzeul. Am găsit alte câteva construcţii, dar aparţinînd administraţiei locului.







Ne-am reîntors la monument. Abia acum, documentându-mă, am aflat că în interiorul monumentului se află un muzeu ce adăposteşte părţi din monumentul original.












Pe unul din panourile aflate în curte am citit:

COMPLEXUL ARHEOLOGIC TROPAEUM TRAIANI
Monumentul triumfal face parte dintr-un complex arheologic, alcătuit din monument, mormântul tumular din spatele său şi altarul comemorativ, ridicat pentru soldaţii căzuţi în luptele date în zonă în anul 102 p. Chr. Obiectivele amintite au fost cercetate de marele arheolog român Grigore Tocilescu între anii 1882-1894.
Complexul este dispus sub forma unui triunghi isoscel, baza fiind marcată de monument şi tumulul funerar, iar în vârful triunghiului este amplasat altarul.
A) Altarul a fost ridicat în amintirea soldaţilor căzuţi în luptele date de romanii conduşi de împăratul Traian (99-117) împotriva unei coaliţii realizate de regele dac Decebal. Altarul avea formă paralelipipedică, cu latura de 12 m şi înălţimea de 6 m. După fragmentele de inscripţie s-a estimat că pe altar apăreau numele a circa 4.000 de soldaţi, căzuţi în formidabila încleştare de pe platoul de la Adamclisi.
B) Mormântul tumular se afla în spatele monumentului şi a fost ridicat tot în anul 102, la scurt timp după altar. Tumulul adăpostea mormântul unui ofiţer roman, pierit în bătălia de la Adamclisi.
C) Monumentul triumfal a fost construit, conform inscripţiei, între anii 106-109, după proiectul lui Apollodor din Damasc. Este o construcţie cilindrică, având trepte la bază, iar diametrul este de 40 m. În zona mediană se aflau 54 de metope care redau luptele dintre romani şi aliaţii regelui dac. Reliefurile erau încadrate de frize şi separate de pilaştri ornamentali. La partea superioară se afla un attic festonat, prevăzut cu 27 de creneluri, pe care erau figuraţi prizonieri. Acoperişul de formă conică era realizat din solzi de piatră, iar trofeul propriu-zis era aşezat pe două prisme suprapuse, fiind încadrat de două personaje feminine şezând şi un personaj masculine, în picioare, cu mâinile la spate.

Semnificaţia complexului a fost sesizată de Grigore Tocilescu, care a arătat că monumental este un certificat de naştere, în piatră, a poporului român.”







La 1,4 km de monument am aflat că se află şi cetatea Tropeaum Traiani. Am văzut-o din maşină, dar nu am mai oprit.

Vă invit, dacă aveţi drum,să vizitaţi acest monument unic în România. Nu o să regretaţi! Şi eu sper să mă reîntorc pentru a putea vizita şi muzeul şi cetatea.

A consemnat pentru dumneavoastră, Maia Martin, turist de ocazie.














Fotografii realizate de Maia Martin, Cătălin Martin, Dinu Mărgărint.

Postări populare